Connect with us

ALTE SPORTURI

FOTO. Şcoala Gimnazială Nr.1 Dragu s-a calificat la faza finală a Gimnaziadei de Oină


Echipa pregătită de prof. Cosmin Ardelean a avut o prestaţie foarte bună la faza interjudeţeană ce a avut loc chiar la Dragu. Sălăjenii s-au calificat la faza finală în urma punctaverajului favorabil


La Dragu, oina şi fotbalul sunt cele mai iubite sporturi. La sportul naţional, echipa Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Dragu are rezultate notabile, atât la masculin, cât şi la feminin şi recent chiar a câştigat faza judeţeană a Gimnaziadei de Oină, fapt ce i-a permis calificarea la faza interjudeţeană.

Faza interjudeţeană, la masculin, a avut loc la finele săptămânii trecute, mai exact vineri, 12 aprilie. Gazda competiţiei a fost tocmai terenul de sport din localitatea Dragu, iar la start s-au aflat patru echipe.

Este vorba despre Şcoala Gimnazială Nr.1 Dragu, Şcoala Gimnazială Remetea Chioarului (jud. Maramureş), Şcoala Gimnazială Chiuieşti (jud. Cluj) şi Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu” din Satu Mare.

Sistemul de desfăşurare al partidelor a fost fiecare cu fiecare, iar la final s-a tras linie şi s-a întocmit clasamentul final.

În urma rezultatelor înregistrate, nu mai puţin de trei echipe au fost la egalitate, toate obţinând 7 puncte. Este vorba despre echipele din judeţele Sălaj, Maramureş şi Cluj, în timp ce orăşenii de la Satu Mare au obţinut doar două puncte.

Conform organizatorilor, cele trei echipe aflate la egalitate de puncte nu au putut fi departajate după criteriul meciurilor directe, având în vedere că echipa din Cluj a învins echipa din Maramureş, echipa din Maramureş a câştigat cu echipa din Sălaj şi echipa din Dragu a învins echipa din Cluj.

Prin urmare, departajarea s-a făcut pe al treilea criteriu, adică punctaverajul, iar aici, datorită prestaţiilor bune, Şcoala Gimnazială Nr.1 Dragu a avut câştig de cauză şi este echipa care a obţinut calificarea la faza naţională ce va avea loc în luna mai la Complexul Sportiv Naţional de la Izvorani.

“Am avut parte de jocuri extraordinare fiind cea mai echilibrată etapă interjudeţeană la care am luat parte, drept dovadă departajarea s-a făcut la punctaveraj. Mă bucur că am obţinut în cei 7 ani de activitate a cincea calificare la etapa naţională şi a doua consecutivă, toate acestea se datorează elevilor mei care au dat dovadă de mare dăruire şi îi felicit pe această cale pentru această performanţă şi sperăm să venim cu o medalie de la Izvorani. Mulţumesc colegilor de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Dragu pentru sprijinul acordat în vederea unei bune organizări, colegiulor din comisia de organizare, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru premii şi tuturor care au fost alături de noi”, ne-a declarat Cosmin Ardelean.

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 17 aprilie.


Rezultatele înregistrate la faza interjudeţeană de la Dragu:

Şc. Gimn. Chiuieşti – Şc. Gimn. Remetea Chioarului 4 – 2

Şc. Gimn. “V.L”. Satu Mare – Şc. Gimn. Dragu 2 – 16

Şc. Gimn. Remetea Chioarului – Şc. Gimn. Dragu 7 – 6

Şc. Gimn. Chiuieşti – Şc. Gimn. “Vasile Lucaciu” 10 – 2

Şc. Gimn. Dragu – Şc. Gimn. Chiuieşti 8 – 0

Şc. Gimn. Remetea Chioarului – Şc. Gimn. “V.L.” 13 – 0


CLASAMENT:

  1. Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dragu
  2. Şcoala Gimnazială Chiuieşti
  3. Şcoala Gimnazială Remetea Chioarului
  4. Şcoala Gimnazială “Vasile Lucaciu” Satu Mare

 

316 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI