Connect with us

JUNIORI

FOTO. La Șimleu Silvaniei: Olimpiada Gimnaziilor la Volei

Motto : „Sportul e rugăciunea trupului”. Salvador DALI (1904-1989), pictor, grafician și eseist spaniol

După trei ani de zile, orașul Șimleu Silvaniei a fost, iarăși, gazda ospitalieră a desfășurării unei etape regionale a sportului școlar. Astfel, în urbea de la poalele falnicei Măguri a Țării Silvaniei (597 metri altitudine) s-a desfășurat vineri, 5 aprilie 2019, etapa regională a Olimpiadei Gimnaziilor la Volei – fete, eleve din clasele V – VIII, născute în anul 2004 și mai tinere.

Competiția a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local din Șimleu Silvaniei și cu Școala Gimnazială „Silvania” Șimleu Silvaniei. Jocurile s-au desfășurat în Sala de Sport „Măgura”, în prezența a peste 250 de spectatori (marea majoritate elevi, Nota Bene!), între echipele campioane județene, în anul competițional 2018-2019, din: Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. A lipsit echipa campioană a județului Cluj (!?).

Deschiderea oficială a competiției a fost făcută de către directorul de concurs, prof. Marius Oniga – de la Școala Gimnazială „Silvania”. Apoi, în discursul său, profesoara Angela-Maria Lipo – directoare a Școlii Gimnaziale „Silvania” s-a referit la competiție și la echipele participante, prezentând câteva date definitorii despre instituția pe care o conduce.

De asemenea, ing. Septimiu Cătălin Țurcaș – primar al orașului Șimleu Silvaniei a avut o alocuțiune raportată la acest eveniment sportiv, spunând, printre altele: „ Șimleu Silvaniei este, astăzi, capitala regiunii de nord-vest a României”.

La ședința tehnică, prin tragere la sorți, echipele au fost repartizate în două grupe: A) Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud; B) Sălaj și Bihor. Comisia de validare a sportivelor și de contestații a fost constituită din profesorii : Alexandru Ghiran – CT „Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei și Kovács István – CN „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei. Echipele au jucat între ele, în sistem „două seturi câștigate din trei”.

Au arbitrat: Vasile Dușa, arbitru republican din Zalău – principal și Marin Ștefan, arbitru republican din Șimleu Silvaniei – scorer. Coordonatoarea tabelelor de scor (electrică și manuală) a fost prof. Mirela Lazăr – Școala Gimnazială „Silvania”, iar asistența medicală a fost asigurată de către doamna Elena Niloaș – Cabinetul Medical Școlar Șimleu Silvaniei.

Iată rezultatele, în ordinea disputării partidelor: Satu Mare – Bistrița-Năsăud = 0 – 2 (21-25; 11-25); Maramureș – Satu Mare = 2 – 0 (25-2 ; 25-5); Sălaj – Bihor = 0 – 2 (7-25 ; 9-25); Bistrița-Năsăud – Maramureș = 0 – 2 (7-25 ; 15-25). Clasamentul grupei A a fost: 1. Maramureș; 2. Bistrița-Năsăud; 3. Satu Mare, iar cel al grupei B: 1. Bihor; 2. Sălaj. În finala mică: Sălaj – Bistrița-Năsăud = 2 – 0 (25-21; 25-11), iar în finala mare: Bihor – Maramureș = 2 – 0 = 25-12; 25-15).

Astfel, clasamentul final a fost: 1. Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” din Ștei (Bihor); 2. Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Baia Mare (Maramureș); 3. Școala Gimnazială „Silvania” din Șimleu Silvaniei (Sălaj); 4. Școala Gimnazială nr.4 din Bistrița (Bistrița-Năsăud); 5. Școala Gimnazială „Ion Creangă” Satu Mare (Satu Mare).

Competiția s-a terminat în mod organizat, cu înmânarea diplomelor, alături de felicitările de rigoare, de către prof. Marius Oniga și cu nelipsitele fotografii. În plus, eu, în calitate de președinte al Comisiei de Educație și Cultură Olimpică a Academiei Olimpice Române – filiala Sălaj, am ținut o alocuțiune pertinentă, în contextul devizei educației fizice și sportului „mens sana in corpore sano”, încheind cu urările potrivite pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Paștele.

Echipa Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu”din Ștei: Larisa Cuc – căpitan de echipă, Anamaria Mândru, Antonia Țurcaș, Daria Cartiș, Alexia Bota, Mălina Creț, Diana Micula, Oana Tomșe, Bianca Fundiur și Raluca Vuluga, antrenată de profesoara Raluca-Teodora Jude a câștigat merituos această competiție voleibalistică, cu un joc destul de combinativ și eficace, prin care Mălina Creț s-a dovedit a fi cea mai bună trăgătoare a competiției, iar Diana Micula, cea mai bună coordonatoare. Finala națională a Olimpiadei Gimnaziilor la Volei – fete, se va desfășura la Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov, în perioada 22-25 mai 2019.

La sfârșitul competiției, la rugămintea mea, prof. Raluca – Teodora Jude a spus: „Mă bucur că am avut ocazia să ajungem în acest oraș vechi și frumos, cu o istorie bogată și cu o tradiție în volei, care ne-a surprins în mod plăcut. Competiția a fost bine organizată, tratată cu seriozitate și cu profesionalism, și vreau să felicit, pe această cale, echipa organizatoare și, totodată, celelalte echipe participante la această competiție.

Vreau să mulțumesc și echipei mele, care a dat tot ce e mai bun pentru a câștiga, aducându-ne o mare bucurie, dar, totodată, și o mare responsabilitate. Suntem datori, celorlalte echipe, să reprezentăm onorabil regiunea de nord-vest a țării la faza finală, unde vom lupta cu toată forța pentru a câștiga”.

Succes echipei de volei-fete a Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” din Ștei!

♦ Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR
Publicist, Șimleu Silvaniei

491 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIORI