Connect with us

DIVIZIA A1

CS Volei Municipal Zalău, obligată să câştige la Dinamo


Chiar dacă întâlneşte echipa de pe locul 5, Volei Municipal Zalău are parte de un meci greu la Dinamo, în faţa căreia a mai pierdut un punct şi în urmă cu o lună de zile


Azi, ora 18.00, Sala “Dinamo” din Bucureşti: Dinamo – Volei Municipal Zalău

Volei Municipal începe să îşi facă din nou speranţe la câştigarea campionatului, după ce vineri s-a impus cu 3 – 0 în partida de pe teren propriu cu CSM Bucureşti. Cum sâmbătă, Arcada Galaţi a bătut SCMU Craiova, zălăuanii au avut ocazia să se apropie de primul loc, iar acum distanţa s-a redus la 3 puncte.

În aceste condiţii, din acest moment, elevii lui Andrzej Kowal depind doar de ei în bătălia pentru primul loc, însă până la final mai sunt de disputat şase etape. Ultima din turul play-off-ului are loc miercuri, iar gruparea zălăuană are parte de o deplasare dificilă, la Dinamo Bucureşti.

Chiar dacă întâlneşte echipa de pe locul 5, Volei Municipal Zalău se aşteaptă la o partidă grea, mai ales că în urmă cu o lună de zile, Dinamo a reuşit să “smulgă” un punct în confruntarea cu Zalăul, de la Bucureşti.

În urmă cu câteva săptămâni, formaţia antrenată de Daniel Rădulescu a încurcat-o şi pe Arcada Galaţi, crăeia i-a luat două puncte, reuşind să câştige cu 3 – 2, după ce gălăţenii au condus cu 2 – 0 la seturi. “Alb-roşii” se luptă în acest play-off pentru locul 4, care duce în cupele europene şi au şanse reale să îl prindă.

Momentan, Dinamo se află pe locul 5, dar după ce a câştigat derby-ul cu Steaua din ultima rundă, s-a apropiat de CSM Bucureşti, la două puncte.Partida dintre Dinamo Bucureşti şi Volei Municipal Zalău se dispuză azi, de la ora 18.00 şi va fi televizat de Digi Sport.

O victorie de 3 puncte devine obligatorie pentru zălăuani, în condiţiile în care liderul Arcada Galaţi are un meci şi mai uşor, pe teren propriu, cu Steaua Bucureşti. Tot în etapa intermediară de miercuri mai are loc partida dintre CSM Bucureşti şi SCMU Craiova.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1