Connect with us

Ştiri din Sălaj

Adunarea Generală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

Motto: „ Ziarul nu este numai o știre, telegramă, articol de fond, reportaj, numai politică și informație… Ziarul e o stare sufletească”. Tudor ARGHEZI (1880-1967), poet, scriitor și jurnalist român

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) este asociația profesională de creație publicistică, jurnalistică, a ziariștilor din România și din comunitățile românești de peste hotare, continuatoare a Uniunii Ziariștilor Profesioniști , înființată în anul 1919. Este constituită în conformitate cu prevederile articolelor 9 și 40 din Constituția României și ale O.G. nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările legislative ulterioare și a devenit de utilitate publică prin HG 472 / 07.05. 2008. Astfel, ziariștii acesteia activează în mass-média (presă, radio, televiziune, internet etc.), atât în țară, cât și peste hotarele ei.

UZPR are filiale bine constituite în țară și în diaspora, în care, alături de jurnaliștii seniori, activează și mulți tineri, aflați în deplină maturitate creatoare. Uniunea numără peste 2000 de persoane, care au statut de membru : stagiar, titular, de onoare, susținător.

În acest context, duminică, 24 martie 2019, în aula Academiei de Studii Economice din București, s-a desfășurat Adunarea Generlă a UZPR, în prezența: membrilor Consiliului Director, ai Comisiei de Atestare Profesională, ai Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj; președinților filialelor; șefilor departamentelor profesionale; delegaților filialelor (câte unul la 20 de membri) și invitaților unor redacții. Printre aceștia s-a aflat și subsemnatul, reprezentând o grupare din Sălaj și din nord-vestul țării. La sosire, fiecare participant a primit „insigna adunării” și numărul 13 / 2019 al Revistei UZP.

După salutul de „bun venit !”, domnul Doru Dinu Glăvan – președinte al UZPR, a propus ca din prezidiu, alături de domnia sa, să facă parte: Daniela Gîfu, Mihai Milca – ambii, vicepreședinți, Mădălina Cornelia Diaconu – secretar general și Ovidiu Zanfir – secretar administrativ. Constatându-se că adunarea generală este statutară, s-a anunțat următoarea Ordine de zi: Raportul pe anul 2018; Proiectul de activități pentru anul 2019; Raportul financiar pe anul 2018; Raportul Comisiei de Cenzori 2018; Pauză; Raportul Comisiei de Atestare Profesională; Raportul Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj; Statutul UZPR, în forma revizuită; Probleme curente / diverse.

Raportul prezentat de către domnul Doru Dinu Glăvan a evidențiat organizarea și desfășurarea numeroaselor proiecte ale UZPR în colaborare cu academicieni, profesori reprezentând întregul sistem național de educație, scriitori, cineaști, oameni de cultură, artă și sport. Cele mai reușite activități au fost publicate de Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști (UZP) în Revista UZP, Cronica Timpului (revistă lunară de cultură) și Certitudinea (ziar bilunar), printre care se află : Gala Anuală a Premiilor UZPR, Ziua Ziaristului Român, Seratele „Eminescu – jurnalistul”, Premiile „Eminescu – ziaristul”. În data de 11 ianuarie 2019 a fost sărbătorită împlinirea a 100 de ani de jurnalism profesionist în România, prin dezvelirea unei plăci memoriale în fața clădirii din strada Constantin Mille nr.4 (fosta berărie „Berlin”), locul în care a fost semnat actul de constituire a UZPR.

Invitați să-și spună cuvântul, să aducă observații cu privire la acest raport, au vorbit 18 persoane, care au reliefat, cu precădere, activitățile desfășurate și rezultatele acestora în filialele pe care le reprezintă. S-a vorbit despre: atragerea tinerilor spre presă, Centenar, sărbătorirea Centenarului „Trianon”, colaborarea cu presa din Republica Moldova, consfătuiri anuale în diferite orașe etc. De asemenea, au fost reliefate activitățile domnului Doru Dinu Glăvan la nivelul UZPR, cât și la cel al filialelor uniunii, în timpul vizitelor de lucru, sub deviza : „Împreună scriem istoria clipei/clipelor !”.

Proiectul de activități pentru anul 2019 a fost prezentat de către Mădălina Corina Diaconu, avându-se în vedere că anul 2019 este „Anul Cărții”, iar în 31 august este „Ziua Limbii Române”. S-au făcut propuneri pentru înființarea unor departamente/grupuri de lucru cu caracter juridic, social și pentru românii din afara granițelor țării noastre. S-a insistat ca activitatea jurnalistică să fie axată pe eseuri, editoriale, impresii, anchete și analize, iar între filiale să existe o bună colaborare.

Raportul financiar a fost prezentat de către Georgeta Mureșanu – șef contabil, care a remarcat că patrimoniul UZPR este format din bunuri mobile și imobile, fiind indivizibil. Resursele Uniunii sunt formate din : cotizații; donații în bani și în natură, provenite de la persoane fizice și juridice române sau străine; sponsorizări în bani și în natură provenite de la persoane fizice și juridice române sau străine; venituri din organizarea de manifestări publice, cu caracter cultural, precum și din desfășurarea de activități economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu și sunt în strânsă legătură cu scopul UZPR; închirierea spațiilor proprii disponibile, a autovehiculelor și a altor bunuri, în conformitate cu legislația în vigoare; venituri realizate din editarea unor publicații proprii; venituri din programe realizate cu diferite structuri locale și centrale ale Statului ori alte organizații, prin participare la proiecte europene; alte surse, conform legii. În anul 2018, UZPR a avut 409.000 de lei venituri, 318.000 de lei cheltuieli și un excedent de 173.482 de lei.

Raportul Comisiei de Cenzori a fost prezentat de către Ilie Cristescu – președintele comisiei, care, succint și la obiect, a adeverit datele prezentate în raportul financiar.
Pauza a fost binevenită, „asortată” cu sandviciuri, cafea și apă minerală, iar cei prezenți s-au revăzut ori au făcut noi legături de prietenie, schimburi de păreri și fotografii.
Raportul Comisiei de Atestare Profesională a fost prezentat de către Sorin Stanciu – președintele comisiei, amintind, printre altele, de 1.076 de adeverințe de atestare profesională și de 300 de noi cereri pentru UZPR.

Raportul Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj a fost prezentat de către Gheorghe Coandă – președintele comisiei. S-a referit la faptul că, în urmă cu un an și jumătate, câteva persoane (membri ai UZPR) au vrut să pună mâna pe puterea uniunii și, nereușind, au încercat s-o destabilizeze. Ca atare, delegații au adoptat o atitudine fermă împotriva acestor denigratori/puciști, votând excluderea din uniune pentru : Ion Petrescu, Adrian Fulea, Benone Constantin Neagoe și Gheorghe Frangulea, iar pentru Gheorghe Ivașcu s-a adoptat o amânare, până la rezolvarea unor probleme personale ale acestuia!

Statutul UZPR, în forma revizuită, a fost prezentat de către Daniela Gîfu și de Valentin Uban – coordonatorul Grupului de la acest nou statut. Prin cele 20 de scrisori cu peste 100 de propuneri, s-au adus îmbunătățiri reale Statutului adoptat de Adunarea Generală de la Curtea de Argeș/Vidraru, la 1 aprilie 2017, în vederea aplicării corecte a acestui act normativ de bază. Printre alte prevederi, președintele UZPR va avea un mandat de patru ani, care va putea fi reînnoit. La propunerea mea, statutul va fi editat sub formă de broșură, putând fi procurat de către fiecare membru al uniunii, pentru a-l folosi, în mod legal și legitim, în desfășurarea activităților.
Materialele prezentate și discutate au fost votate de către persoanele cu drept de vot.

La ultimul punct al Ordinei de zi, probleme curente/diverse, discuțiile au fost amiabile, axate pe implicarea membrilor UZPR în creșterea prestigiului profesional al jurnalismului românesc, întrucât „nu există meserie mai frumoasă decât jurnalismul” (Gabriel García Márquez).

Spre final, în aplauzele asistenței, prof. dr. Nicolae Dinescu – președinte al filialei UZP din Râmnicu Vâlcea a citit și a înmânat un „HRISOV DE EXCELENȚĂ” domnului Doru Dinu Glăvan, în semn de recunoaștere și de apreciere a activității acestuia în funcția de președinte al UZPR. Adunarea Generală s-a încheiat cu nelipsita poză de grup.
Așadar, a fost o Adunare Generală reușită, cu discursuri pertinente și propuneri binevenite, menite să întărească uniunea și membrii acesteia în exercitarea rolului recunoscut de societatea civilă: a patra putere în Stat! În plus, pe site-ul uniunii: www.uzp.org.ro, se pot afla mai multe amănunte despre această adunare generală și pot fi citite/vizionate multiple articole și fotografii privind informațiile din breaslă, actualitatea, evenimentele, sportul, diaspora, comunicatele, student press și diverse.

Prof. Marin ȘTEFAN / UZPR
Publicist, Șimleu Silvaniei

256 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj