Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici: “Meciul cu Gloria Buzău a fost mai uşor decât ne-am aşteptat”


Tehnicianul echipei HC Zalău se aşteptat la un meci mult mai greu în optimile de finală ale Cupei României. Însă, chiar şi cu multe jucătoare tinere, sălăjencele au obţinut calificarea la pas în sferturile de finală ale competiţiei


Săptâmână perfectă pentru HC Zalău. Gruparea pregătită de Gheorghe Tadici s-a impus luni în faţa Măgurii Cisnădie, pentru ca vineri să obţină un nou succes pe teren propriu, de această dată în faţa echipei SCM Gloria Buzău, meci contând pentru optimile de finală ale Cupei României.

Pentru jocul cu echipa din Buzău, Tadici a apelat la jucătoarele tinere, dar chiar şi aşa, sălăjencele au reuşit să se impună la cinci goluri diferenţă.

De altfel, la finalul jocului, tehnicianul celor de la HC Zalău a declarat că se aştepta la un meci mai greu.

“Meciul cu SCM Gloria Buzău a fost unul mai uşor decât ne-am aşteptat. Din păcate a fost stricat de alţi factori colaterali. Era bine dacă le lăsa să joace, în special în momentele în care am jucat cu jucătoarele tinere. Sigur, ne-am propus victoria şi am reuşit să obţinem calificarea mai uşor decât ne aşteptam. Vom intra acum într-o pauză şi aşteptăm ultima parte a campionatului, pentru că acea competiţie contează cel mai mult. Deoarece, în Cupă, cu acest final four, te duci şi joci pentru SCM Râmnicu Vâlcea şi CSM Bucureşti, care e clar că sunt principalele favorite, iar şansele celorlalte echipe sunt mici”, a declarat Gheorghe Tadici.

561 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL