Connect with us

Ştiri din Sălaj

ULTIMĂ ORĂ. Cel mai spectaculos dosar de corupție din Sălaj a fost anulat, iar inculpaţii au fost achitaţi!


Înalta Curte de Casaţie a anulat dosarul în care regăseam pe lista inculpaţilor nume grele din Sălaj, iar soluţia este definitivă. Astfel, Abrudan Ioan, Ardelean Dumitru, Cosma Sorin, Dărăban Patriţiu, Galiş Ioan, Huluban Ioan sau Zaha Gheorghe au fost achitaţi


În anul 2015, nume grele din judeţul Sălaj erau târâte într-un dosar de corupţie. Anchetatorii vorbeau despre acuzaţii de dare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, luare de mită în formă continuată…

Pe lista inculpaţilor se aflau Patriţiu Dărăban – fostul vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj, afaceriştii Ioan Galiş şi Ioan Huluban – patronii firmelor Eurocard 2000, politiştii Marius Farcaş şi Gheorghe Zaha, Pop Galiş Ioana Malvina – fiica lui Ioan Galiş, Dumitru Ardelean – administratorul Drum Construct, Ioan Abrudan – directorul Şcolii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Zalău, Sorin Cosma, Răzvan Zăvăleanu, Ramona Fărăianu, Ionel Dărăban şi Daniel Petru Pop.

La începutul anului 2016, aceştiau erau trimişi în judecată, în cel mai spectaculos caz din Sălaj din toate timpurile, luând în calcul acuzaţiile şi numele celor acuzaţi.

Dosarul s-a dovedit a fi unul foarte greu de instrumentat, astfel că procurorii au lucrat pe acest caz vreo trei ani.

În 2017, 13 persoane erau trimise în judecată

La finalul anului 2017, cele 13 persoane au fost trimise în judecată, fiind suspectate de fapte de corupţie.

În dosar, pe lista părţilor vătămate se aflau peste 80 de persoane sau societăţi comerciale.

La începutul anului trecut, inculpaţii au contestat măsura asiguratorie pusă de procurorii DIICOT Sălaj pe mai multe bunuri ale acestora pentru recuperarea prejudiciului. Totodată, reprezentanţii DIICOT Sălaj au formulat propuneri de arestare preventivă pe numele mai multor persoane suspectate că au făcut parte din grupul infracţional organizat.

În acest caz, procurorii au grupat mai multe infracţiuni comise, este vorba de nereguli legate de insolvenţa firmelor Eurocard 2000 şi Eurocard 2007, judecată de Patriţiu Dărăban, frauda la examenul de bacalaureat din anul 2012, pentru fiica lui Galiş, care ar fi lăsat indicii pe lucrare pentru supraevaluare şi mascarea depăşirii vitezei autoturismului în localitate, în cazul aceluiaşi afacerist Galiş, prin completarea amenzii de catre Farcaş şi Zaha, pe numele fiicei contravenientului.

Dosarul, probele şi rechizitoriul au fost anulate, iar inculpaţii achitaţi

În cursul zilei de joi, a avut loc judecarea la Înalta Curte de Casaţie a contestaţiei formulată de DIICOT Sălaj şi Secţia de Investigaţie a Magistraţilor, prin care judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj a anulat toate probele şi rechizitoriul.

Hotărârea este definitivă şi întreg dosarul demarat la finele lui 2015 cu toate probele, inclusiv rechizitoriul, au fost anulate pentru motivul că nu a fost vorba despre fapte care să poată fi cercetate de DIICOT!

În plus, statul trebuie să plătească mai multe cheltuieli de judecată.

 

 


Detalii soluţie:

Respinge ca nefondate contestaţiile formulate de către parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism – Biroul Teritorial Sălaj împotriva încheierii penale, numărul 5 din 2018, din data de 26 noiembrie 2018, a Curţii de Apel Cluj – Secţia penală şi minori, pronunţată în dosarul numărul 1069/33/2018/A1.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Abrudan Ioan, Ardelean Dumitru, Cosma Sorin, Dărăban Ionel, Dărăban Patriţiu, Farcaş Marius Felician, Fărăianu Ramona, Galiş Ioan, Huluban Ioan, Pop Galiş Ioana Malvina, Zaha Gheorghe Vasile şi Zăvăleanu Răzvan Traian, până la prezentarea apărătorilor aleşi în sumă de câte 139 de lei, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte vătămantă Boer Vasile Valer, în sumă de 313 de lei rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile juridiciare ocazinate cu judecarea constestaţiilor formulate de parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism – Biroul Teritorial Sălaj rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, Azi, 14 martie, 2019.


 

Sursa foto: adevarul.ro

1891 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj