Connect with us

HANDBAL

Junioarele de la CSS Zalău, învinse în weekend


Atât junioarele II, cât şi junioarele III au pierdut confruntările de la finlul săptămânii trecute de la Grupa Valoare, respectiv din ultima etapă a primei faze a Campionatului Naţional


Săptămână nefastă pentru junioarele de la CSS Zalău. Cu toate acestea, junioarele II  au avut cea mai bună prestaţie de la Grupa Valoare, la Sebeş.

Elevele lui Dan Pavel au început bine jocul din deplasare de la LPS Fl. Fleseriu Sebeş şi sălăjencele au ţinut mereu aproape de adversare. Totuşi, la pauză gazdele aveau un avantaj de cinci goluri.

În partea secundă, CSS Zalău a reuşit să mai recupereze din handicap, însă în cele din urmă a fost nevoită să se recunoască învinsă, la patru goluri diferenţă. Prin urmare, junioarele II rămân în continuare fără victorie la Grupa Valoare.

În ceea ce priveşte echipa junioarele III, să spunem că fetele pregătite de Gabriela Muntean şi Raluca Nicolae s-au deplasat la Satu Mare, pentru duelul cu CS Atletik, meci ce a contat pentru ultima etapă din prima fază a Campionatului Naţional.

Prima repriză a fost una destul de echilibrată, dar la pauză, sătmărencele au avut un avantaj de două goluri. După revenirea de la cabine, acest avantaj a crescut, astfel că în final CS Atletik Satu Mare s-a impus la cinci goluri diferenţă.

Chiar şi aşa, CSS Zalău a rămas deocamdată pe locul 6, ultimul care permite calificarea la Grupa Speranţelor, având cu 3 puncte mai multe decât CS Atletik Satu Mare, echipa de pe locul 7. De precizat, însă, că CSS Zalău are şi un meci mai mult disputat.


Juioare II: LPS Fl. Fleseriu Sebeş – CSS Zalău 34 – 30 (20 – 15)

Junioare III: CS Atletik Satu Mare – CSS Zalău 25 – 20 (13 – 11) 


 

509 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL