Connect with us

MINIFOTBAL

Tenaris a “spart gheaţa” în acest sezon, în Campionatul de Minifotbal Onix Sălaj


După o serie de 14 înfrângeri la rând, Tenaris a bifat prima victorie în restanţa cu Generalii. Raul Zdroba şi colegii săi au început Liga A1 de pe ultimul loc, dar au speranţe că pot evita această poziţie


În sezonul regulat din Liga A, Tenaris a fost cea mai slabă echipă, care a pierdut pe bandă rulantă primele 14 meciuri din campionat! Momentul revenirii s-a produs în restanţa cu Generalii, meci în care Tenaris a “spart gheaţa” şi a obţinut prima victorie. Radu Chichişan şi Iuliu Bumbar au făcut ca scorul pauzei să fie 3 – 0, după care Tenaris şi-a continuat jocul ofensiv, iar în debutul părţii secunde s-a distanţat la 5 – 0.

Soarta învingătoarei era deja decisă, dar până la urmă, Generalii a mai recuperat din handicap şi s-a terminat 5 – 2. Tenaris a încercat să facă un meci bun şi în prima rundă din Liga A1 cu Venus Giurtelec şi a avut un început foarte bun de meci, în care a condus cu 1 – 0 şi 2 – 1. Până la pauză, adversarii au revenit şi au preluat conducerea , ca mai apoi, din repriza secundă, echipa lui Mircea Chiş să se dezlănţuie. Echipa din Giurtelecu Şimleului s-a impus cu 8 – 3, iar în evidenţă au ieşit din nou Răzvan Gal şi Andrei Chiş, cei doi reuşind să înscrie şapte din cele opt goluri!

Lider după prima etapă a Ligii A1 este Squadra Azzura, care a trecut de Ianus, însă nu a fost scutită de emoţii. Ianus a avut 2 – 0, dar echipa lui Rareş Hossu a revenit la timp şi Horaţiu Vale a egalat cu o “dublă”. Din acel moment, Squadra Azzura nu a mai acordat nicio şansă adversarului, iar Antonio Bocşan şi Rareş Hossu au dus scorul la 4 – 2. După această victorie, Squadra Azzura are tot un punct avans faţă de ocupanta locului secund, G 4. Că tot veni vorba de G 4, să spunem că a trecut la pas de Generalii. Încă din prima repriză, soarta învingătoarei era în mare parte decisă, având în vedere că G 4 conducea cu 5 – 0. În aceste condiţii, echipa lui Sergiu Boloş a mai redus din turaţie în partea secundă, dar cu toate acestea a mai înscris de două ori, în timp ce Generalii a putut doar să reducă din diferenţă prin Baczo Norbert şi Sergiu Elecheş.

Scorul primei runde a fost reuşit de Voinţa Aghireş, care a trecut la o diferenţă de şapte goluri în partida cu Info Plus. Echipa din Aghireş a început în forţă jocul şi după doar 10 minute avea 2 – 0. Până la pauză, diferenţa a crescut, iar Voinţa a avut avantaj de trei goluri. Nu s-a mai pus problema învingătoarei, deoarece Cristian Crişan şi colegii săi nu au mai redus ritmul, iar în partea secundă au mai înscris de şase ori. După acest succes, gruparea din Aghireş ocupă locul 3, în timp ce Info Plus a ajuns pe locul 5.

Oricum, lupta rămâne deschisă pentru primele locuri din Liga A1, iar diferenţa de puncte între primele şase echipe nu este una foarte mare, astfel că până la finalul campionatului  se poate întâmpla orice mai ales că mai sunt de disptutat 13 etape.

 

Mai multe amănunte din prima etapă a Ligii 1, în ediţia tipărită a ziarului din 27 februarie 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in MINIFOTBAL