Connect with us

Ştiri din Sălaj

Dotări noi la Spitalul Județean de Urgență Zalău


Consiliul Județean a aprobat astăzi proiectul „Dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău” și cheltuielile legate de acesta


Valoarea totală este în cuantum de 11.666.837,49 lei, din care cheltuieli eligibile 10.700.750,00 lei.

Proiectul a parcurs cu succes primele două etape ale procesului de evaluare specific Programului Operațional Regional și se află la momentul actual în faza premergătoare demarării etapei de pre-contractare, conform Notificării nr. 2632 / 26.02.2019 transmisă de ADR Nord – Vest.

Prin investiția propusă se vor dota cabinetele de specialitate ale Ambulatoriului si laboratoarele care deservesc atât ambulatoriul cât și spitalul, respectiv cele aferente următoarelor cabinete de specialitate:

– MEDICINA INTERNĂ
– ENDOCRINOLOGIE
– GASTROENTEROLOGIE
– RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ŞI BALNEOLOGIE
– CARDIOLOGIE
– CHIRURGIE GENERALĂ, NEUROCHIRURGIE
– CHIRURGIE PLASTICĂ, MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVĂ + ARŞI
– CHIRURGIE ŞI ORTOPEDIE INFANTILĂ
– ORTOPEDIE ŞI TRAUMATOLOGIE
– OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE
– PEDIATRIE
– OFTALMOLOGIE
– OTORINOLARINGOLOGIE (O.R.L.)
– NEUROLOGIE
– DERMATOVENEROLOGIE
– NEFROLOGIE
– LABORATOR RADIOLOGIE ȘI IMAGISTICĂ MEDICALĂ
– MEDICINA MUNCII
– TRUSA DE URGENȚĂ/ TRATAMENT AMBULATOR
– LABORATOR EXPLORĂRI FUNCȚIONALE
– LABORATOR ANALIZE MEDICALE
– ANATOMIE PATOLOGICĂ
– UROLOGIE

Prin proiect se vor achizitiona echipamente medicale noi, de ultimă generație, la cele mai înalte standarde

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj