Connect with us

Pescuit și Vânătoare

Poliţiştii au confiscat peste o jumătate de tonă de peşte


Poliţiştii acţionează periodic în vederea apărării patrimoniului piscicol şi combaterii faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal


Scopul acţinilor este acela de apărare a patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate cu pescuitul ilegal, circulaţia, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită cât şi protejarea mediului înconjurător.

Astfel, luni, 25 februarie, poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală Grivița au depistat un bărbat de 37 de ani, din județul Constanța, în timp ce transporta, cu ajutorul unui autoturism, 141,7 de kg de pește din speciile crap, caras și sânger, pentru care nu deținea documente de proveniență.

De asemenea, un bărbat de 43 ani, din comuna Alexeni, a fost depistat de către polițiști, pe raza orașului Căzănești, în timp ce transporta 446 de kg de pește din speciile știucă, șalău, novac, crap și caras, fără a respecta prevederile legale în vigoare.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii de infracțiuni prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, peștele identificat fiind ridicat în vederea confiscării.

3318 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Pescuit și Vânătoare