Connect with us

FOTBAL

Septimiu Ţurcaş: “Sper ca peste un an de zile să putem discuta de o echipă de Liga a III- a la Şimleu Silvaniei”


După ce Primăria şi Consiliul Local au preluat clubul CS Sportul Şimleu, obiectivele echipei s-au schimbat şi în sezonul viitor, şimlueanii vor “ataca” locul 1 pentru a putea promova în Liga a III-a


Primăria şi Consiliul Local au susţinut activitatea de la CS Sportul Şimleu, însă niciodată nu s-a discutat despre obiective îndrăzneţe cum ar fi promovarea în Liga a III-a.

Odată ce autorităţile locale vor prelua clubul, strategia se schimbă, astfel că din sezonul următor, echipa de seniori îşi va propune câştigarea campionatului, dar şi promovarea.

“Cu acceptul unor persoane aş vrea să ne implicăm mai mult în fenomenul fotbalistic din oraş. Ne vom asocia într-un club, cel mai probabil în cel care există acum, iar Primăria şi Consiliul Local va prelua până la un nivel de 90% clubul de fotbal, în timp ce 10%  de alţi acţionari. Am observat că  lipsa oamenilor cu experienţă care au fost implicaţi în fenomenul fotbalistic local este un motiv pentru care am ajuns în această situaţie în care ne aflăm acum. Avem pretenţia să fie organizare, să muncim şi peste un an de zile să putem discuta de o echipă de Liga a III-a la Şimleu Silvaniei”, ne-a declarat primarul Septimiu Ţurcaş.

În condiţiile în care Sportul Şimleu nu prea mai are nicio şansă la primul loc în acest campionat, returul va fi abordat ca şi un mod de reorganizare a clubului, dar şi ca o pregătire pentru stagiunea următoare, în care formaţia şimleuană va avea obiective clare.

Chiar şi aşa, Andrei Chiş şi compania le pun gând rău fruntaşelor din Liga a IV-a, dorind să câştige toate meciurile din retur!

“Nu avem pretenţia la primul loc şi la promovare în acest sezon, dar avem pretenţia să începem să ne revenim din acest retur şi dacă se poate să câştigăm toate meciurile. Avem mult de recuperat la capitolul disciplină şi seriozitate şi trebuie să abordăm altfel lucrurile ca de la începutul sezonului următor să ne batem la primul loc şi la promovare. Poate trebuia să facem mai repede această mutare, dar mai bine mai târziu decât niciodată”, a mai spus primarul.

Mai multe detalii pe acest subiect, în ziarul Sportul Sălăjean din 27 februarie.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL