Connect with us

LIGA I

Michelin a câştigat duelul cu Tenaris în Liga A de minifotbal


Gruparea condusă de Abran Istvan a câştigat duelul marilor companii din Zalău, într-un duel ce a contat pentru etapa a XIV-a din Liga A


Victorie dramatică pentru Squadra Azzura, care a câştigat în ultimul minut cu Rapid Peceiu şi încă mai speră la calificarea în faza superioară a campionatului.

Squadra Azzura s-a impus cu 2 – 1 după reuşita lui Raul Hossu din minutul 49, iar după  acest rezultat este pe locul 9, la egalitate de puncte cu Michelin, ocupanta locului 8.

Că tot veni vorba de Michelin, să spunem că la prima vedere părea să aibă un meci uşor cu ultima clasată, Tenaris, formaţie care nu a acumulat niciun punct în cele 14 jocuri.

În teren, Tenaris s-a predat greu şi chiar a reuşit să revină de la 5 – 3 şi să egaleze.

Până la urmă, Michelin avea mare nevoie de  toate cele 3 puncte pentru a spera la primele opt locuri, astfel că s-a trezit la timp. Adrian Negrea şi Daniel Cadar au fost la înălţime şi ambii au marcat câte patru goluri, iar scorul final a fost 8 – 6, rezultat în urma căruia, Michelin rămâne în cărţi pentru faza superioară a campionatului.


Tenaris 2014 – Michelin  6 – 8 (2 – 4)

Au marcat: Ruben Rodina (‘7 şi 28), Iuliu Bumbar (‘24), Alexandru Mezei (‘37 şi 38) şi Radu Chichişan (‘48), respectiv Adrian Negrea (‘4, 31, 40 şi 41) şi Daniel Cadar (‘6, 11, 19 şi 44)

Tenaris: Ionuţ Spătărelu – Radu Chichişan, Rareş Corujan, Marius Gorgan, Alexandru Mezei, Ruben Rodina, Iuliu Bumbar şi Adrian Oros. Delegat: Rareş Corujan

Michelin: Marius Coste – Vasile Cherecheş, Gheorghe Chiş, Claudiu Groza, Claudiu Murg, Daniel Cadar, Adrian NEgrea, Ioan Mureşan, Flaviu Maioş şi Vlad Sabou. Delegat: Adrian Negrea

Au arbitrat: Fabian Rus şi Ciprian Cimpoieş


 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA I