Connect with us

CUPELE EUROPENE

Claudia Constantinescu a “spart gheaţa”şi în Liga Campionilor


După ce în meciul din campionat cu Corona Braşov a înscris cinci goluri, handbalista şi-a trecut numele pe lista marcatoarelor şi în partida din Liga Campionilor de la Thuringer, unde CSM Bucureşti a câştigat la scor şi s-a calificat în sferturi


Deşi a ajuns la CSM Bucureşti de mai puţin de o lună, Claudia Constantinescu a început să se integreze la campioana României. În primele meciuri din Liga Campionilor, cu Gyor şi Krim, fosta jucătoare de la HC Zalău a bifat doar câteva minute, dar la meciul de miercurea trecută cu Corona Braşov, din Liga Naţională, jucătoare a primit cele mai multe şanse.

Constantinescu a şi răsplătit prin joc încrederea acordată de antrenorul sârb, astfel că a fost una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren, reuşind să marcheze cinci goluri. Interul a “spart gheaţa” şi în meciul din Liga Campionilor, de la Thuringer, unde CSM Bucureşti s-a impus cu 38 – 30, la capătul unui joc pe care l-a controlat în totalitate.

Constantinescu a bifat cele mai multe minute în Liga Campionilor şi a avut trei aruncări spre poarta adversă reuşind să înscrie un gol în minutul 50 la scorul de 25 – 33.

În urma victoriei din Germania, campioana României a urcat pe locul 2 în grupă şi a obţinut matematic  calificarea în sferturile de finală ale competiţiei, cu trei meciuri mai devreme de încheierea acestei faze.

Gruparea din Capitală mai are de jucat în grupă cu Gyor, pe 23 februarie, la Bucureşti, în deplasare la Krim (2 martie), iar în ultimul joc din grupă va întâlni pe teren propriu Thuringer, jocul fiind programat pe 8 martie.

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 13 februarie.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE