Connect with us

ATLETISM

Zălăuanul Robert Parge ţinteşte tot mai sus


Cel mai titrat atlet sălăjean al momentului s-a pregătit timp de două săptămâni la Viena, cu gândul la Campionatele Naționale de Sală, Campionatele Balcanice de Sală și bineînțeles Campionatele Europene


După ce a corectat anul trecut recordul naţional la 400 de metri plat, sprinterul zălăuan Robert Parge a început să atragă tot mai mult atenţia organizatorilor de competiţii, iar în această iarnă tânărul sportiv a participat la câteva curse internaţionale.

Debutul în sezonul de sală a fost perfect pentru Robert. Aflat în pregătire la Viena, Elevul antrenorului Vasile Boboş a alergat primul concurs din 2019 în cadrul meetingului atletic Erima unde a alergat în cursa de 400 de metri.

Chiar dacă performanţa nu a fost una excelentă, 48 de secunde şi 25 de sutimi de secundă, clasarea pe locul 1 a contat mult pentru moralul sportivului care a participat înainte de finalizarea stagiului de pregătire şi la Viena Indoor Classic, competiţie la care atletul sălăjean s-a clasat pe locul 5 în clasamentul probei de 400 de metri cu o performanţă de 47 de seunde şi 76 de sutimi.

Ultima competiţie la care a participat Robert înaintea Campionatelor Naţionale de Sală care se desfăşoară în zilele de 6 şi 7 februarie la Bucureşti a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Karlshruhe, în Germania.

Repartizat în prima serie a probei de 400 de metri, Robert a încheiat cursa pe locul 3 cu o performanţă de 48 de secunde şi o sutime, performanţă care nu l-a mulţumit pe sălăjeanul nostru.

“În Germania am obţinut o performanţă modestă. Mi-am dorit să alerg mai bine de la o cursă la alta. Din păcate în Germania nu am reuşit să alerg mai bine decât la Viena, dar cred că am învăţat ceva de la această cursă. Important este să mă menţin sănătos şi să obţin ceea ce mi-am propus la Campionatele Naţionale de la Bucureşti unde voi concura în probele de 400 m şi 800 m, dar şi la ştafete. Urmează apoi Campionatele Balcanice de Sală, iar vârful de formă sper să îl ating la Campionatele Europene”, a precizat  Robert Parge pentru Sportul Sălăjean.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM