Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici: ”Avem opt jucătoare sub 21 de ani, ceea ce nu se întâlneşte la nicio echipă din Liga Florilor”


Antrenorul Zalăului s-a declarat mulţumit de jocul CSM Galaţi, dar şi de rezultatul final, mai ales că HC Zalău a urcat până pe locul 5 în condiţiile în care echipa sălăjeană are mică medie de vârstă din campionat


 Dacă în prima rundă din retur nu a putut emite mari pretenţii pe terenul campioanei CSM Bucureşti, HC Zalău a reuşit prima victorie din retur duminică, când a trecut pe teren propriu de CSM Galaţi.

Zălăuancele au dominat jocul cu ultima clasată şi în final s-au impus cu 35 – 25, după ce la pauză, HC Zalău a avut avantaj de cinci goluri, 16 – 11.

La final, Gheorghe Tadici s-a declarat mulţumit de joc, dar mai ales de rezultat, având în vedere că după această victorie, echipa sa urcat pe locul 5.

”A fost o victorie programată, am jucat şi am reuşit să câştigăm cu CSM Galaţi. În mare, cred că echipa a jucat bine şi fetele şi-au îndeplinit sarcinile de jos. În ciuda faptului că echipa din Galaţi este jos în clasament, este o formaţie arţăgoasă, care din păcate pentru ele au avut câteva meciuri pierdute la limită. Pentru noi este bine că am reuşit să ne desprindem în repriza a doua, deoarece la un moment dat jucam de la egal la egal, însă ştiam că vor cădea. Am rulat întreg lotul avut la dispoziţie şi au intrat şi jucătoarele tinere au intrat pe teren când s-a putut şi diferenţa era deja făcută. Am urcat pe locul 5, ceea ce e foarte bine şi dacă vom reuşi să legăm două victorii consecutive în perioada următoare, probabil că vom termina în primele 6, ceea ce ar însemna un loc mult mai bun decât ceea ce suntem noi ca efectiv şi ca lot. Avem opt jucătoare sub 21 de ani, ceea ce nu se întâlneşte la nicio echipă, jucătoare doar românce, fără străine plătite cu bani grei plătite din bugetul loc şi sunt foarte mulţumit de ceea ce este echipa în prezent şi ceea ce producem pentru handbalul românesc”, a declarat Gheorghe Tadici.

În următoarea etapă, HC Zalău va juca în deplasare la Dunărea Brăila, partida fiind programată duminică, de la ora 18.00.

878 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL