Connect with us

FOTBAL

Preşedintele FRF, prezent în premieră la o Adunare Generală organizată de AJF Sălaj!


Răzvan Burleanu a fost prezent la alegerile AJF Sălaj de sâmbăta trecută, acolo unde a participat în calitate de invitat şi a ţinut un discurs în faţa celor care se aflau în sală


În ultimii ani, Răzvan Burleanu a făcut mai multe vizite la Zalău, însă sâmbătă, preşedintele FRF a fost în premieră la o Adunarea Generală organizată de AJF Sălaj. Având o relaţie foarte bună cu Daniel Sabou, acesta a acceptat invitaţia şi a venit în faţa membrilor afiliaţi ai AJF Sălaj cu un discurs.

“Îi mulţumesc lui Daniel pentru invitaţia de a fi la această Adunare Generală şi de a veni din nou într-o vizită la Zalău. Suntem într-o echipă mai mare, fiindcă şi-au dorit şi alţi colegi din ţară să fie prezenţi alături de dumneavoastră, mă refer la AJF Alba, Caraş-Severin, Bihor, Timiş, Mureş şi  Bistriţa-Năsăud.

În ultimii ani am observat că putem la nivelul judeţelor să dezvoltăm o relaţie foarte bună cu Asociaţiile Judeţene de Fotbal. Relaţia s-a dezvoltat considerabil cu AJF-urile din ţară, iar acest lucru a dus la apariţia unor competiţii. Mă gândesc la Interliga Naţională, pentru copiii între 7 şi 10 ani, iar această regiune din care şi Sălajul face parte reprezintă un model.

Aş mai aminti de Cupa Satelor, o competiţie la care ţin foarte mult. Mă bucur că cele mai multe AJF-uri  au răspuns pozitiv, la fel ca şi AJF Sălaj. Această competiţie ne va putea ajuta foarte mult să dăm o şansă fiecărui copil de a juca fotbal.

Turneul Speranţelor reprezintă cel mai transparent mod de a face selecţie pentru prima naţională, U 15, astfel încăt să nu mai existe discuţii. Menţionez aceste competiţii noi, în care şi AJF Sălaj a intrat în contact, iar Daniel Sabou a jucat un rol important şi la nivel de judeţ, dar şi la nivel de regiune şi a reuşit să contribuie la aceste competiţii.

Dacă noi nu vom avea  capacitate să ne întărim baza de jucători nu vom putea avea rezultate. Aş mai dori să menţionez un proiect investiţional al FRF cu terenul cu gazon artificial.

Pentru 2019 intrăm într-un nou exerciţiu financiar şi  ne dorim ca şi la Zalău să avem o astfel de investiţie, de care să beneficieze fiecare club”, a spus Răzvan Burleanu, care a mai subliniat faptul că Sălajul trebuie să aibă din nou reprezentantă cel puţin la nivel de Liga a III-a.

”Fiecare dintre dumneavoastă ar trebui să puneţi umărul şi să aveţi cel puţin o echipă de Liga a III-a, deoarece copii au nevoie să vadă şi să simtă fotbal la ei în judeţ.Ne dorim ca Sălajul să aibă o echipă de Liga a III-a. FRF va fi în continuare partenere al AJF Sălaj”, a mai spus Burleanu.

Alături de conducerea AJF Sălaj au fost foarte mulţi invitaţi speciali, dintre care şi şase preşedinţi de AJF-uri, Viorel Lolea (AJF Caraş-Severin), Dan Jiga (Bistriţa-Năsăud), Radu Bitea (AJF Bihor), Cristian Petropulos (AJF Alba), Mircea Bucur (AJF Mureş) şi Romeo Malac (AJF Timiş).

Preşedintele de la AJF Timiş a fost însoţit şi de către preşedintele Comisiei de Disciplină – Sandu Dumitraşcu, cel care este originar tocmai din Năpradea.

Dumitraşcu a mai fost în  trecut şi preşedinte la UM Timişoara, formaţie ce a activat şi în Divizia A. Şi şeful fotbalului din Bihor – Radu Bitea a fost însoţit de secretarul Petru Boroş.

Mai multe detalii pe acest subiect, în ziarul Sportul Sălăjean din 30 ianuarie.

432 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL