Connect with us

CUPELE EUROPENE

Crina Pintea: “După foarte mulţi ani în care am suferit, am plâns şi am suspinat, am luat o decizie importantă în viaţa mea”


Fostul pivot al Zalăului este pe cai mari la deţinătoarea Ligii Campionilor, acolo unde a făcut un nou meci mare, tocmai în faţa campioanei României, marcând 9 goluri cu procentaj de 100%


După un an 2018 plin de reuşite, în care a fost desemnat cel mai bun pivot de la Campionatul European, Crina Pintea a fost transferată la Gyor, unde şi-a continuat forma bună. Astfel, fosta handbalistă de la HC Zalău a debutat pentru formaţia maghiară într-un derby cu Ferencvaros în care a fost cea mai bună jucătoare de la campioana Ungariei, marcând opt goluri din opt aruncări.

Tot un procentaj de 100% a avut Pintea şi în partida din Liga Campionilor, contra celor de la CSM Bucureşti.

În primul joc din grupele principale,  Gyor a umilit-o pe campioana României şi s-a impus la o diferenţă de nouă goluri, scor 36 – 27, iar Crina Pintea a fost cea cea mai bună marcatoare cu nouă goluri, tot din nouă aruncări.

”Toată lumea a spus că va fi un meci foarte special pentru mine. Eu am vrut doar să îmi fac treaba şi să dau tot ce am mai bun, la 100%. Mă bucur că am reuşit să fac un meci atât de bun. Mă simt foarte bine în echipă, acest public este minunat, oamenii iubesc handbalul. Nu ştiu dacă voi rămâne aici, nu depinde numai de mine. Toată lumea a spus că e un meci special, eu mi-am dorit doar să dau tot ce am mai bun, aşa cum am făcut-o. Mă simt foarte bine aici, în echipă şi se şi vede lucrul acesta. Toată lumea îmi spune să rămân aici, dar nu depinde de mine. Îmi fac treaba şi vedem ce se va întâmpla”, a spus Crina Pintea, după meci.

Cu 10 puncte, Gyor ocupă primul loc în grupa principală, în timp ce CSM Bucureşti se află pe locul  3 cu 6 puncte.

“După foarte mulţi ani în care am suferit, am plâns şi am suspinat, am luat o decizie importantă în viaţa mea, dacă vreau să joc handbal la cel mai înalt nivel trebuie să schimb ceva în viaţa mea… Şi am schimbat… am plecat departe în lume, şi am început să lucrez cu mine, psihic şi fizic, cu fizicul a fost mai uşor însă cu psihicul a fost greu, deoarece veneam după momente foarte grele, însă pentru că sunt un om ambiţios şi foarte puternic am reuşit să-mi închid rănile şi să renasc… Am făcut-o singură, fără niciun pic de ajutor, şi DA, am reuşit, am început să mă bucur de moment să trăiesc fiecare moment pe terenul de handbal, să fiu tristă când se termină antrenamentul… Asta fac de aproape 4 ani, iubesc ceea ce fac şi mă bucur la intensitate maximă”, a spus Crina Pintea.

1604 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE