Connect with us

LIGA a II-a

Sâmbătă se reia Liga B de minifotbal


Eşalonul secund reporneşte la drum cu etapa a XIV-a, în acest an urmând să se dispute nu mai puţin de 21 de etape


Ligile judeţene de minifotbal revin în actualitate după o pauză de mai bine de o lună. Astfel, chiar la  finalul acestei săptămâni se reia Liga B, care programează etapa a XIV-a.

Acest eşalon are la start 18 echipe, iar din turul de campionat mai urmează să se joace încă patru runde, după care spre finalul returului va începe şi returul. În aceste condiţii până spre finalul lunii iunie se vor disputa nu mai puţin de 21 de etape.

Bătălia pentru primele locuri este foarte echilibrată, iar primele două clasate au aceleaşi număr de puncte. Este vorba de Unirea Hereclean care ocupă primul loc graţie unul golaveraj mai bun, în timp ce Brothers Team are tot 33 de puncte şi ocupă poziţia secundă.

Podiumul este închis de Dodecor Invictus, care are 28 de puncte, fiind la 5 puncte în spatele primelor două clasate.

Referitor la prima etapă din 2019, care va avea loc la final de săptămână, să spunem că vor avea loc nouă partide.Formaţiile din Liga B care sunt angrenate şi în Cupa României vor avea un program mai încărcat având în vedere că în decurs de doar câteva zile vor susţine câte două jocuri oficiale.

Să mai spunem că primele două clasate au meciuri uşoare în prima rundă din 2019. Liderul Unirea Hereclean va juca cu Salvarea Zalău, ocupanta locului 13, în timp ce Brothers Team va întâlni ultima clasată, FC Corona.

De săptămâna viitoare, mai precis din 1 februarie se va relua şi Liga A, cu ultimele trei etape din sezonul regulat.

469 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a II-a