Connect with us

CUPELE EUROPENE

Nikolay Jeliazkov: ”Benfica a jucat foarte bine. Sunt o echipă exactă, cu jucători foarte valoroşi”


Tehnicianul de la Volei Municipal Zalău este de părere că Benfica a fost superioară echipei sale, astfel că la finalul meciului de la Zalău, bulgarul a ţinut să îi felicite pe adversari


Volei Municipal Zalău şi-a încheiat aventura europeană, fiind eliminată şi în acest sezon de Benfica Lisabona. În ambele meciuri din optimile Cupei Challenge, portughezii au avut câştig de cauză, 3 – 0 în tur şi 3 – 1 în retur, astfel că la finalul ”dublei”, antrenorul Nikolay Jeliazkov a recunoscut superioritatea adversarului şi a ţinut să îi felicite pe cei de la Benfica.

”Cred că am luptat în primul set, am jucat un volei de calitate şi am reuşit să îl câştigăm în faţa unui adversar puternic. În setul secund, am făcut mai multe greşeli la preluare, iar Cristian Bartha nu a fost suficient de bun în acest joc. Adversarii au jucat foarte bine şi după aceea a fost foarte greu să mai revenim. În setul trei, la cum am văzut că merg lucrurile, am făcut mai multe ajustări şi a trebuit să fac şi câteva schimbări. Felicitări celor de la Benfica, sunt o echipă exactă, cu jucători foarte valoroşi”, a declarat Nikolay Jeliazkov.

459 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE