Connect with us

DIVIZIA A1

Paul Şomoi, aproape de o revenire la Volei Municipal


Problemele de la Piatra Neamţ l-au determinat pe tânărul voleibalist să se întoarcă acasă, iar returul l-ar putea regăsi în tricoul fostei campioane


Când avea doar 18 ani, Paul Şomoi  (n. 14 iulie 1998) a semnat cu contract cu CS Volei Municipal Zalău, grupare cu care la 19 ani reuşea să cucerească titlul naţional! În vara anului trecut, tânărul voleibalist a făcut pregătirea cu fosta campioană a României.

Mai mult, Şomoi a fost inclus în lotul pentru sezonul 2018 – 2019, participând şi la  prezentarea oficială a echipei. Cu doar câteva zile înaintea startului de campionat, zălăuanul a fost împrumutat la VCM Piatra Neamţ.

La gruparea moldavă, sălăjeanul a început să bifeze minute în Divizia A1. De fapt, acesta este şi motivul pentru ca Şomoi a fost împrumutat.

Fără punct câştigat şi cu doar două seturi adjudecate în turul de campionat, formaţia de sub Petricica a terminat anul pe ultimul loc  al clasamentululi şi fără şanse de evitarea retrogradării. Nu ştim dacă aceasta este cauza pentru care VCM Piatra Neamţ acuză mari probleme financiare.

Cert este că jucătorii sunt neplătiţi de mai multe luni, iar antrenorul Dan Gavril vrea să se retragă de pe banca tehnică. Există informaţii cum că şi echipa s-ar putea retrage din competiţie, din cauza faptului că autorităţile locale şi judeţene nu mai doresc să finanţeze voleiul.

În ce îl priveşte pe Paul Şomoi, acesta a revenit acasă imediat după terminarea turului şi din 15 decembrie se pregăteşte la Zalău sub comanda bulgarului Nikolay Jeliazkov. Pentru retur, există şanse foarte mari ca jucătorul să fie legitimat la CS Volei Municipal, cu atât mai mult că perioada de transferuri se termină vineri.

“Noi am dorit ca Paul să meargă pe mâna reputatului Dan Gavril, să înveţe volei şi să progreseze. Însă, şi dacă şi dânsul merge de la echipă nu mai are rost ca el să mai rămână la Piatra Neamţ. În proporţie de 90%, Paul Şomoi revine la CS Volei Municipal, club cu care se află sub contract până în anul 2021”, a precizat Gabriel Şomoi, tatăl voleibalistului.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1