Connect with us

HANDBAL

HC Zalău a rămas tot pe locul 9 şi după primele două etape din 2019. REZULTATELE şi CLASAMENTUL


Gruparea antrenată de Gheorghe Tadici a câştigat miercurea trecută cu SCM Craiova, dar sâmbătă a pierdut în deplasarea de la Baia Mare, astfel că după 12 runde are 14 puncte şi se află pe poziţia a noua, cu o etapă înaintea finalului de tur


După o pauză de două luni, Liga Naţională de handbal feminin s-a reluat cu un program încărcat, astfel că săptămâna trecută au şi fost programate două etape.

În aceste runde, HC Zalău a avut de susţinut două partide extrem de dificile, însă în primul meci s-a descurcat foarte bine şi a câştigat pe teren propriu în faţa deţinătoarei Cupei EHF – SCM Craiova.

La trei zile distanţă, formaţia antrenată de Gheorghe Tadici a susţinut un meci greu şi în deplasarea de la Minaur Baia Mare, unde mai bine de o repriză a fost superioară adversarului.

În minutul 35, HC Zalău a condus cu 14 – 11, dar jocul zălăuancelor nu a mai mers, astfel că în cinci minute, Minaur a întors soarta jocului şi scorul a devenit 16 – 14. Până la final, nou-promovata a fost în avantaj şi s-a impus cu 23 – 21, astfel că a bifat a doua victorie consecutivă.

După începutul bun de an, formaţia antrenată de Costică Buceschi a urcat până pe locul 3 în clasamentul Ligii Naţionale, în timp ce HC Zalău se află tot pe locul 9, de pe care a şi început anul.

Gruparea de sub Meseş are 14 puncte în 11 meciuri, dar se află la o distanţă de doar două puncte faţă de ocupanta locului 5 – Corona Braşov, formaţie pe care HC Zalău o va întâlni vineri, pe teren propriu, de la ora 17.30.

Cât despre celelalte rezultate din primele runde ale anului 2019, să precizăm că liderul SCM Rm. Vâlcea a câştigat două meciuri, cu Universitatea Cluj şi CSM Slatina, iar în continuare are punctaj maxim.

În schimb, CSM Bucureşti a arătat multe slăbiciuni la primul meci oficial din 2019 şi a câştigat doar la un gol diferenţă în partida de pe teren propriu cu Gloria Buzău.

Din etapa a XII-a s-au disputat doar patru meciuri, iar surpriza a fost produsă de Dunărea Brăila, care după ce joi a pierdut surprinzător pe teren propriu cu CSM Slatina, duminică a câştigat în deplasarea de la Gloria Bistriţa, unde s-a impus la diferenţă de patru goluri.

Tot duminică, Gloria Buzău a câştigat la pas cu CSM Galaţi şi a urcat pe un onorabil loc 6.

 


Rezultatele etapei a XI-a:

HC Zalău – SCM Craiova 28 – 22 (14 – 11)

Minaur Baia Mare – Corona Braşov 27 – 24 (14 – 10)

CSM Bucureşti – Gloria Buzău 27 – 26 (13 – 12)

SCM Rm. Vâlcea – “U” Cluj 30 – 25 (15 – 11)

CSM Galaţi – Gloria Bistriţa 25 – 31 (12 – 18)

Dunărea Brăila – CSM Slatina 19 – 21 (11 – 11)

Măgura Cisnădie a stat

Rezultatele etapei a XII-a:

Minaur Baia Mare – HC Zalău 23 – 21 (11 – 12)

CSM Slatina – SCM Rm. Vâlcea 26 – 29 (11 – 13)

Gloria Bistriţa – Dunărea Brăila 22 – 26 (13 -11)

Gloria Buzău – CSM Galaţi 23 – 18 (10 – 8)

SCM Craiova – CSM Bucureşti – se joacă marţi

Corona Braşov – Măgura Cisnădie – în 07.02

“U” Cluj a stat

CLASAMENT:

1. SCM Rm. Vâlcea 11 11 0 0 296 -238 33

2. CSM Bucureşti 10 9 0 1 289 – 217 27

3. Minaur Baia Mare 11 6 1 4 266 – 260 19

4. Măgura Cisnădie 10 5 2 3 233 – 240 17

5. Corona Braşov 10 5 1 4 244 – 233 16

6. Gloria Buzău 11 5 1 5 256 – 252 16

7. SCM Craiova 10 5 0 5 237 – 232 15

8. Gloria Bistriţa 11 5 0 6 254 – 268 15

9. HC Zalău 11 4 2 5 273 – 274 14

10. CSM Slatina 12 4 2 6 270 – 284 14

11. Dunărea Brăila 11 2 1 8 247 – 283 7

12. “U” Cluj 11 2 0 9 275 – 311 6

13. CSM Galaţi 11 1 2 8 228 – 276 5

Etapa a XIII-a se dispută după programul:

Măgura Cisnădie – “U” Cluj – miercuri, ora 18.00

CSM Bucureşti – Minaur Baia Mare – vineri, 17.30, TVR HD

HC Zalău – Corona Braşov – vineri, ora 17.30

Dunărea Brăila – Gloria Buzău – duminică

SCM Rm. Vâlcea – Gloria Bistriţa – duminică, 17.30 – TVR1

CSM Galaţi – SCM Craiova – marţi, 22.01

CSM Slatina stă


 

529 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL