Connect with us

FOTBAL

Şimleuanul Alexandru Cherecheş începe anul cu planuri măreţe


După ce a debutat în Liga a II-a în tricoul celor de la ASU Poli, iar în turul de campionat a jucat în 15 meciuri, fotbalistul de 21 de ani speră ca în 2019 să aibă o evoluţie şi mai bună, ca pe viitor să facă pasul spre primul eşalon. “Nu vreau să mă mulţumesc cu atât, voi munci în continuare ca să mă autodepăşesc”, ne-a spus Alexandru Cherecheş


La doar 21 de ani, Alexandru Cherecheş are mai multe prezenţe la echipe din Liga a III-a, astfel că el a evoluat deja la Naţional Sebiş, Performanţa Ighiu, ACS Poli Timişoara II şi Milenium Giarmata.

În vară, fotbalistul din Şimleu Silvaniei a făcut pasul la Liga a II-a şi a ajuns la ASU Poli Timişoara, unde a reuşit să se impună.

În turul de campionat a jucat în 15 meciuri pentru formaţia bănăţeană, dar şi-a trecut în cont şi un gol extrem de important, la partida câştigată cu 1 – 0 în deplasarea de la Metaloglobus Bucureşti.

În a doua parte de campionat, Alexandru Cherecheş va continua la ASU Poli Timişoara, cu care speră să aibă un parcurs şi mai bun.

După 21 de etape, formaţia bănţeană se află pe un liniştitor loc 11, departe de zona retrogradării.

“Voi continua să joc şi în retur la ASU Poli. Îmi doresc în primul rând să fiu sănătos şi să nu mă accidentez. Să fiu constant, să joc cât mai multe meciuri şi să am evoluţii bune atât în plan personal cât şi cu echipa”, ne-a declarat Alexandru Cherecheş.

După prima parte de campionat, fotbalistul s-a declarat mulţumit de ce a realizat, însă nu vrea să se oprească aici şi îşi propune ca într-un timp cât mai scurt să facă saltul în Liga 1.

“Pentru mine consider că a fost un tur de campionat bun, bineînţeles cu mici excepţii. Nu vreau să mă mulţumesc cu atât, voi munci în continuare ca să mă autodepăşesc. Îmi pare puţin rău că a intervenit acea accidentare destul de urâtă, probabil aş mai fi jucat cateva meciuri dar nu am avut de ales. Acum m-am refăcut şi sunt bine. Sunt mulţumit în momentul de faţă, dar îmi doresc ca în cel mai scurt timp să fac pasul la Liga 1”, a mai spus şimleuanul.

Talentatul fotbalist a început fotbalul la juniorii de la Viitorul Zalău, iar în Sălaj a mai evoluat şi la grupele de juniori de la CS Barcău Nuşfalău.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 9 ianuarie.

771 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL