Connect with us

FOTBAL

Paul Unimătan: “Dacă va fi o plajă mai largă de candidaţi la şefia fotbalului sălăjean, va fi o bătălie crâncenă”


Arbitrul divizionar nu ia în considerare să candideze pentru postul de preşedinte de la AJF Sălaj şi se arată mai degrabă preocupat de Comisia de Arbitri


A mai rămas foarte puţin până când cei care doresc să ocupe o funcţie de conducere în cadrul AJF Sălaj îşi pot depune dosarele, însă deocamdată doar Daniel Sabou şi-a anunţat candidatura.

Pe lista posibililor candidaţi sunt mai multe nume, astfel că până vineri ar putea apărea multe surprize.

Cert este că o parte dintre oamenii de fotbal din Sălaj îşi doresc ca la aceste alegeri să fie cel puţin doi candidaţi.

“Nu mă gândesc să candidez, dar cu cât va fi mai  largă plaja de candidaţi, va fi o bătălie crâncenă şi atunci cu siguranţă, cel care va câştiga va şi merita”, a spus Paul Unimătan, arbitru divizionar în lotul Ligii a II-a.

Centralul este mult mai preocupat de Comisia de Arbitri şi speră ca în următorul mandat, lucrurile să decurgă mult mai bine.

“Legat de Comisia de Arbitri, era loc de mai multe lucruri făcute în sprijinul arbitrilor. În acest sens, numărul şi valoarea arbitrilor este redus şi suntem pe o pantă descendentă clară, iar dacă nu se face ceva în următorul timp o să avem foarte mult de suferit, nu neapărat noi ca şi arbitri, ci întreg fotbalul, pentru că fără arbitri nu se poate disputa un joc. Dacă valoarea lor este scăzută, cu siguranţă va da apă la moară conducătorilor şi jucătorilor în a încălca regulamentul”, a declarat Paul Unimătan.

901 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL