Connect with us

FOTBAL

Golgheterul Seriei Vest din Liga a V-a, în curtea titratei UTA Arad!


Cel mai bun marcator al Seriei Vest – Alin Chirilă – de la Gloria Marin se pregăteşte în aceste zile sub comanda antrenorului Ionuţ Popa, pe care speră să îl impresioneze şi să rămân în lotul grupării din Arad, care activează în Liga a II-a


Fotbalul a reapărut în vară şi la Marin după o pauză de foarte mulţi ani, astfel că inimosul Vasile “Lică” Pop a pus bazele echipei Gloria, care s-a înscris în Cupa României, iar mai apoi şi în Seria Vest din Liga a V-a Sălaj.

Pentru a face faţă nivelului, Gloria a încercat să îşi formeze un lot cât mai valoros, iar oficialii echipei au apelat şi la câţiva jucători cu experienţă în ligile judeţene.

La Gloria Marin a ajuns şi Alin Chirilă – originar tocmai din satul Marin – care a evoluat ani buni în Liga a IV-a la CS Crasna.

În turul de campionat, Alin Chirilă a fost de departe cel mai bun jucător de la Gloria Marin, astfel că a reuşit să înscire 17 goluri în 13 etape şi a devenit golgheterul Seriei Vest.

În turul de campionat, acesta a reuşit două hattrick-uri, iar în alte trei partide a bifat câte o “dublă”.

În această pauză competiţională, jucătorul de 23 de ani s-ar putea despărţit de echipa din Marin.

În aceste zile, Alin Chirilă se află la UTA Arad, unde susţine probe de joc şi speră să îl impresioneze pe antrenorul Ionuţ Popa şi chiar să rămână în lotul “Bătrânei Doamne”.

Sălăjeanul a ajuns la Arad, de marţi, iar în perioada următoare se va lua o decizie în ceea ce priveşte viitorul său.

UTA Arad ocupă locul 9 în Liga a II-a, având 29 de puncte după 21 de etape.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean din 16 ianuarie.

 

1730 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL