Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici, după succesul cu SCM Craiova: “Am obţinut o victorie concludentă în faţa deţinătoareai Cupei EHF”


Managerul grupării HC Zalău s-a declarat mulţumit la finalul jocului pe care echipa sa l-a câştigat în faţa celor de la SCM Craiova, mai ales că succcesul sălăjencelor a fost obţinut la o diferenţă de peste cinci goluri


Miercuri după-amiază s-a reluat şi Liga Florilor, iar HC Zalău a avut parte de un prim meci de “foc” în noul an. Astfel, elevele lui Gheorghe Tadici au primit vizita celor de la SCM Craiova, nimeni alta decât deţinătoarea Cupei EHF.

Totuşi, după o perioadă de pregătire foarte bună, în care HC Zalău nu a pierdut niciun joc, sălăjencele au impresionat şi în primul meci oficial al anului şi au reuşit să se impună la şase goluri diferenţă în faţa formaţiei din Bănie.

La finalul jocului, Gheorghe Tadici s-a declarat mulţumit de cum a decurs jocul şi de faptul că jucătoarele s-au mobilizat exemplar pentru acest joc. Managerul grupării sălăjene nu a uitat suporterii, care au încurajat fetele pe tot parcursul jocului.

“Mă bucur că am debutat în noul an cu o victorie concludentă aş spune eu. De fapt, aşa a şi fost, deoarece am reuşit să câştigăm la peste cinci goluri diferenţă în faţa unei echipe de talia Craiovei, deţinătoarea Cupei EHF. A fost foarte greu, dar jucătoarele s-au mobilizat de la cele mai tinere, Kelemen sau Mihart şi până la cele mai experimentate Panici, Irimia sau Constantinescu. Una peste alta este foarte bine. Am spus-o dinainte, noi am făcut o pregătire bună, avem soluţii şi la schimbări. Craiova este o echipă solidă cu jucătoare masive, trei jucătoare de nouă metri străine, nu e uşor. În final, mă bucur că am câştigat şi mă bucur că sala a fost plină şi că în debut de an, oamenii au plecat mulţumiţi de la sală. Sper ca şi la meciurile următoare să fie la fel, pentru că atunci când simţi susţinerea publicului, te mobilizezi mai bine”, a spus Gheorghe Tadici.

Pentru HC Zalău urmează sâmbătă un nou meci dificil, în deplasare la Baia Mare, contra celor de la Minaur.

750 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL