Connect with us

ATLETISM

Robert Parge este cel mai bun sportiv sălăjean în 2018!?


Sălajul nu ştie să-şi aprecieze valorile. Cel mai bun sportiv sălăjean din 2018 la sporturile olimpice concurează pentru Clubul Sportiv Universitatea Cluj unde s-a clasat pe locul 2 în ierarhia grupării universitare, iar în clasamentul celor mai buni sportivi din judeţul Cluj, Robert s-a clasat pe poziţia a IV-a


Cel mai titrat atlet al momentului născut pe plaiurile sălăjene este sprinterul Robert Parge care a reuşit să o detroneze din această postură, după mulţi ani, pe maratonista Paula Claudia Todoran.

Descoperit de antrenorul Radu Rusu pe vremea când era profesor la Clubul Sportiv Şcolar Zalău, Robert a făcut progrese de la an la an, iar la finalul junioratului a fost nevoit să se despartă de CSS Zalău şi a făcut pasul spre CS Universitatea Cluj din cauză că niciun club din Zalău nu l-a ofertat pentru a-şi continua activitatea sportivă de performanţă în urbea de la poalele Meseşului.

Din păcate, nici după un an la Cluj-Napoca unde a explodat şi a făcut pasul spre lotul naţional, dar nici după al doilea în care a început să corecteze recordurile României la 400 de metri plat, nimeni din Sălaj nu l-a ofertat nici măcar pentru o dublă legitimare, astfel că Robert a ajuns să concureze începând cu prima zi a anului 2019 atât pentru CSU Cluj, cât şi pentru un club sportiv din Timişoara.

Revenind la Robert Parge să spunem că tânărul atlet din Zalău a stabilit în 2018 un nou record al României în proba de 400 de metri la categoria de vârstă tineret, iar la Campionatul European de Atletism (seniori) de la Berlin a ajuns până în semifinalele probei de 400 de metri plat.

La Campionatul Balcanic de sală Robert s-a încununat campion în cursa de 400 de metri, iar la competiţia similară desfăşurată în aer liber atletul zălăuan a cucerit medalia de bronz.

Pe lângă medaliile internaţionale, Robert Parge a cucerit titlul naţional atât la seniori cât şi la tineret în proba de 400 de metri pe teren acoperit, dar şi în aer liber, iar pe lângă aceste medalii obţinute la individual, zălăuanul nostru a urcat pe podium şi în cursele de ştafete 4×400 de metri.

Pentru performanţele obţinute în 2018, redacţia Sportul Sălăjean l-a contactat pe Robert pentru a-l felicita, iar acesta s-a arătat încantat de faptul că mai sunt totuşi sălăjeni care nu l-au uitat şi care îl apreciază.

“Mulţumesc pentru felicitări şi pentru faptul că nu m-aţi uitat. Mă bucur că mai sunt oameni de sport care îşi îndreaptă atenţia spre mine. Mi-ar fi plăcut să concurez şi pentru Sălaj, dar nu pot eu să vin să-mi ofer serviciile. Rezultatele mele sunt cele care sunt şi din câte ştiu Sportul Sălăjean le-a prezentat în paginile sale după fiecare competiţie, astfel că nu se poate spune că nu se cunosc rezultatele pe care le-am obţinut pe parcursul acestui an. Probabil performanţele mele nu sunt suficient de bune pentru Sălaj! Nu ştiu ce să spun şi nici nu vreau să comentez pe acest subiect. Pe mine mă interesează în primul rând să obţin rezultate şi să am condiţii bune de pregătire. Eu nu pot acum decât să mă bucur pentru ceea ce am obţinut în 2018 şi sper să rămân sănătos pentru a-mi atinge obiectivele propuse pentru 2019. Dacă nu vor apărea probleme de sănătate, îmi doresc ca în noul an care stă să înceapă, să corectez din nou recordul naţional la 400 de metri plat şi să urc pe podium la Campionatul European de Tineret de la Gävle – Suedia şi de ce nu, să reuşesc încă din 2019 realizarea baremului de participare la Olimpiada de la Tokyo”, a declarat sprinterul Robert Parge pentru Sportul Sălăjean.

Pe lângă clasările în topurile celor mai buni sportivi din judeţul Cluj şi de la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, atletul din Zalău a fost declarat de oficialii Federaţiei Române de Atletism ca fiind cel de-al doilea atlet român din România în 2018 în clasamentul masculin.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ATLETISM