Connect with us

ALTE SPORTURI

În 2018, LPS “Avram Iancu” Zalău nu şi-a premiat cei mai buni sportivi


Acest an nu a fost unul tocmai strălucit pentru sportivii liceului sportiv, iar la competiţiile importante nu s-au înregistrat rezultate notabile. Astfel, a fost greu pentru conducere să întocmească un clasament al celor mai buni sportivi, la fel cum s-a întâmplat în anii trecuţi


Se apropie cu paşi repezi finalul anului, iar după cum ne-am obişnuit în fiecare an, în această perioadă se întocmesc clasamentele pentru cei mai buni sportivi din diferite cluburi, precum şi cei mai buni sportivi ai judeţului.

Sigur, e perioada în care se contabilizează toate rezultatele obţinute de-a lungul anului pentru a primi laudele cuvenite.

În cadrul aceluiaşi eveniment au fost premiaţi cei mai buni sportivi ai Sălajului, cât şi cei mai buni sportivi de la CSM Zalău în anul 2018.

O zi mai târziu au fost premiaţi şi cei mai buni sportivi de la CSS Zalău, într-un cadru festiv, de sărbătoare, având în vedere că Clubul Sportiv Şcolar Zalău a împlinit 40 de ani de activitate, subiect asupra căruia vom reveni în ediţia următoare a ziarului.

La fel ca şi anul trecut, aşteptam cu toţii şi un clasament al celor mai buni sportivi de la Liceul cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău. Anul trecut, această distincţie i-a revenit atletei Sárkány Ráchel, care se afla în ultimul an la LPS.

Din păcate, însă, anul 2018 nu a fost unul foarte oportun pentru sportivii de la LPS “Avram Iancu”, astfel că rezultatele notabile la competiţiile importante au cam lipsit. Prin urmare, s-a decis ca în acest an să nu se realizeze acest clasament.

“Anul acesta nu s-au înregistrat rezultate foarte bune şi ne era greu să întocmim un clasament al celor mai buni sportivi aşa că am decis să nu facem niciun clasament”, ne-a spus profesorul Mirel Seişanu.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ALTE SPORTURI