Connect with us

LUPTE LIBERE

FOTO. Gheorghe Stanciu a premiat remarcaţii Clubului Sportiv Şcolar Zalău din 2018


În cadrul galei celor mai buni sportivi de la CSS Zalău, fostul luptător de performanţă care în anul 1979 devenea primul medaliat al clubului la Naţionale, a făcut un gest lăudabil. Prosperul om de afaceri a acordat premii în bani sportivilor care în acest an au avut rezultate notabile la Campionatele Naţionale


Gheorghe Stanciu a fost primul medaliat al clubului CSS Zalău. Acest lucru se întâmpla în anul 1979, când sportivul originar din comuna Treznea reuşea să cucerească medalia de argint, la Naţionalele de juniori.

Pentru valorosul sportiv, a urmat o carieră sportivă presărată cu performanţe, cu convocări la loturile naţionale, dar şi cu nominalizări în clasamentele celor mai buni sportivi ai judeţului.

Între timp, Gheorghe Stanciu a devenit un prosper om de afaceri, care deţine mai multe proprietăţi în Sălaj.

Cu toate acestea, el nu s-a îndepărtat de fenomenul sportiv, pe care l-a susţinut financiar de-a lungul anilor, în special secţia de lupte libere de la CSM Armătura Zalău şi CSS Zalău.

Şi acum, pe final de an, administratorul SC Comfrig SRL nu a uitat de sportul de performanţă, astfel că acesta s-a gândit să îi facă mai fericiţi pe remarcaţii anului 2018 de la Clubul Sportiv Şcolar.

Astfel, în cadrul galei celor mai buni sportivi de la CSS Zalău, ce a avut loc marți seara la sala de evenimente din cadrul Clădirii Transilvania, omul de afaceri a premiat toţi sportivii clubului, care în acest an au fost medaliaţi la Campionatele Naţionale.

Este vorba despre de luptătorii Vasile Moldovan (sportivul anului), Luca Sabou, Daniel Barna, Denisa Paşcalău (bronz la juniori III), Sorin Ardelean (argint la juniori III), Sebastian Ghirean (argint la copii III), Mihai Rednic (locul 1 la copii; a avut trei meciuri pe care le-a câştigat categoric), echipa de juniori I (CSS Zalău – vicecampioană naţională la lupte libere), dar şi atletul Răzvan Sabo (bronz).

    

 

Gheorghe Stanciu: “Pentru mine, sportul este sfânt. M-am gândit ca toţi sportivii de la CSS să fie premiaţi”

Aşadar, după ce sportivii nominalizaţi în top au fost premiaţi de conducerea clubului, şi-a intrat în rol Gheorghe Stanciu care a oferit plicuri cu bani sportivilor, nu înainte de a susţine şi un discurs.

„Le mulţumesc celor care nu au uitat de cei care au început sportul la Clubul Sportiv Şcolar, printre aceia fiind şi eu. Ce pot eu să vă spun, dacă vreţi să realizaţi ceva în viaţă şi mă refer la copii, la tineri, ai nevoie să foloseşti trei lucruri şi nu numai în sport, ci şi în viaţa de zi cu zi. Trebuie să folosim mintea, să punem suflet în tot ceea ce facem şi perseverenţa. În sport, ai pierdut, trebuie să continui, ai câştigat, trebuie să continui. Sportul este profesorul şi cred că sportul este acel lucru care formează caractere. Învaţă să munceşti, să devii om în viaţă şi trebuie să fi foarte organizat, disciplinat şi serios din toate punctele de vedere. Eu mă simt fericit, mulţumit, împlinit pentru că datorită sportului şi nu numai, am realizat multe atât în sport, cât şi în viaţa de zi cu zi. Viaţa este o luptă, dar prin muncă, vom putea răzbate. Eu vă mulţumesc şi m-am gândit ca toţi sportivii de la Clubul Sportiv Şcolar să fie premiaţi, nu doar cei de la secţia de lupte libere. Pentru mine, sportul este sfânt. Am eu ce am cu cei care obţin medalii, pentru că înseamnă că au muncit mai mult, iar ceilalţi care nu aţi obţinut medalii, sunteţi foarte importanţi, pentru că cu voi se antrenează, dar eu zic să vă străduiţi mai mult şi să aduceţi şi voi medalii. Eu cât voi fi sănătos, nu am să uit de sportivi şi vă voi ajuta cu ceea ce pot şi de acum încolo. La final, vă rog să-mi permiteţi să-i felicit pe toţi părinţi prezenţi în sală, antrenorii care aţi contribuit la dezvoltarea acestui club. Sărbători fericite şi multă sănătate tuturor”, a spus Gheorghe Stanciu.

Pentru tot ce a făcut el în sportul de performanţă, dar şi pentru susţinerea activităţii sportive, conducerea clubului a avut un gest de apreciere, oferindu-i o plachetă şi o diplomă.

„Aceştia sunt copiii medaliaţi de la CSS Zalău în acest an. Le mulţumim pentru aceste performanţe şi îi mulţumim şi domnului Stanciu şi domnilor profesori şi tuturor celor care susţin activitatea sportivă”, a spus  Gheorghe Panc – antrenorul secţiei de lupte în cadrul galei în care s-a aniversat şi patru decenii de activitate a clubului.

694 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LUPTE LIBERE