Connect with us

ARTE MARTIALE

FOTO. Un jandarm sălăjean s-a luptat în ring în scopuri caritabile


Alexandru Bîgi a luptat într-o gală caritabilă de kickboxing la Rodna şi a reuşit să-l învingă prin K.O. pe Suhard Leonard de la Sit Expert Pro Baia Mare. Toate câştigurile obţinute în urma organizării galei “Fight for glory”, au fost donate copiilor cu dizabilităţi


La finalul săptămânii, la Rodna în judeţul Bistriţa-Năsăud a avut loc ediţia a şasea a galei de kickboxing, “Fight for Glory”. Organizată de CS Kickboxing Rodna, gala este una caritabilă şi s-a bucurat de succes de la prima ediţie şi până în prezent. Gala din acest an a cuprins nu mai puţin de 40 de meciuri, iar banii strânşi din bilete au fost donaţi unei asociaţii de sprijin a copiilor cu dizabilităţi.

Mai mult, la ediţia din acest an, doritorii au putut licita şi pentru tricoul lui Olimpiu Moruţan, jucător la FCSB. Să spunem că iniţiativa înfiinţării acestei gale îi aparţine lui Valer Bodea, preşedintele Clubului Sportiv Kickboxing Rodna.

În acest an şi judeţul nostru a avut un reprezentant la această gală caritabilă, este vorba despre jibouanul Alexandru Bîgi, cel care se pregăteşte la Clubul Pro Gym Zalău, sub comanda lui Laurenţiu Lăpuşte. Este încă începător în tainele acestui sport, având în vedere că “meseria” lui este în Jandarmeria Sălaj, fiind plutonier-major.

Chiar şi aşa, Bîgi a dat dovadă de mult curaj şi o inimă mare, participând la această gală, iar spre marea lui bucurie, a şi câştigat meciul împotriva lui Suhard Leonard de la Sit Expert Pro Baia Mare, în cadrul categoriei 90 de kilograme.

“Alexandru este un sportiv de perspectivă şi dacă îşi doreşte să facă sport de performanţă, în sportul acesta ar putea să obţină rezultate foarte bune, dar totul depinde de el. Deocamdată el nu e hotărât dacă să continue să se lupte, să nu se lupte şi este un sportiv care mai mult se antrenează pentru el, nu face din asta o prioritate. El se antrenează la sală şi din când în când mai luptă la câte-o gală”, ne-a spus Laurenţiu Lăpuşte.

În cadrul galei au mai avut loc meciuri la diverse categorii de greutate şi vârstă, începând de la copii şi juniori şi până la seniori. Ba mai mult, la gala din acest an au avut loc şi meciuri de la semiprofesionişti.

340 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE