Connect with us

BOX

“Memorialul Viorel Burde” de la Şimleu Silvaniei, o gală reuşită


Tradiţionala competiţie de box a avut la start un număr mare de participanţi, de la cluburi din toată ţara şi în cadrul căreia s-au disputat nu mai puţin de 22 de meciuri, la diverse categorii de vârstă. A fost prima gală de box organizată în oraşul de sub Măgura, după mai bine de 40 de ani


La finalul săptămânii trecute, Şimleu Silvaniei a fost gazda unui eveniment de gală. După o pauză de 43 de ani, oraşul de sub Măgura a fost “casa” unei gale de box. Astfel, ediţia din acest an a Memorialului “Viorel Burde” s-a desfăşurat în Sala de Sport “Măgura” din Şimleu Silvaniei.

Au trecut mulţi ani de la ultima gală din oraşul de sub Măgura, iar atunci, în ring intrau Ioan Dragoş – acutal antrenor la CSM Zalău şi chiar Silviu Mureşan – director CSM Zalău. De această dată, în ring au urcat alţi tineri de perspectivă şi despre care, depinde de ei, vom vorbi peste ani şi ani.

Înaintea debutului competiţiei, în incinta Primăriei oraşului Şimleu Silvaniei a fost organizată o conferinţă de presă, în care Septimiu Ţurcaş, primarul oraşului şi-a arătat susţinerea către acest sport, mai ales că, cu ajutorul şi sprijinul dânsului, CSM Zalău a reactivat secţia de box din Şimleu Silvaniei.

„Mă bucur că după foarte mulţi ani, în oraşul Şimleu Silvaniei, cu susţinerea CSM Zalău, s-au mai deschis câteva ferestre pentru copiii care vor să facă sport şi astăzi discutăm despre box. Probabil într-o altă zi vom discuta despre tenis de masă. Se pare că activitatea pe care dânşii au demarat-o în oraşul nostru, nu de foarte mult timp, a prins roade şi văd copii din Şimleu că sunt practicanţi de box şi aştept să-i şi văd astăzi în meciurile în care vor fi implicaţi şi de asemenea, văd rezultate bune pe plan naţional. Cel mai bun lucru este că acceptă să se ducă într-o sală de sport şi nu în ultimul rând că încep să facă şi performanţă, este cu atât mai lăudabil. Vă mulţumesc foarte mult stimaţi domni, pentru că v-aţi implicat în această activitate şi aţi făcut ca şi copiii din Şimleu să aibă şansa pe care o au copiii din Zalău”, a spus Septimiu Ţurcaş

La secţia de la Şimleu Silvaniei se află deja mai mulţi sportivi de perspectivă şi cu ocazia Memorialului “Viorel Burde”, aceştia au putut intra în ring în oraşul natal, pentru prima dată de când au ales să practice acest sport. Antrenorii de la CSM Zalău, speră să găsească în Şimleu Silvaniei un viitor Virgil Meleg. „După cum a spus şi domnul primar, suntem <vinovaţii> organizării acestui eveniment, însă vreau să spun că fără susţinerea dânsului şi fără susţinerea celor din Şimleu Silvaniei care au fost alături de dânsul, nu puteam demara ce am început aici. Sperăm să ajungem la cea mai înaltă performanţă cu aceşti sportivi şi să aibă cel puţin rezultatele bune pe care le-a avut Virgil Meleg”, a spus şi Silviu Mureşan, director CSM Zalău.

Că veni vorba despre Virgil Meleg, să spunem că pentru cei care nu ştiu, Meleg a fost pugilist, multiplu medaliat la Campionatele Naţionale sau Centura de Aur, precum şi la competiţii internaţionale, precum Mănuşa Carpaţilor, competiţie care în prezent nu se mai desfăşoară. În prezent, Meleg are propriu club de box, Box Club MLG Zalău, iar elevii săi participă la Memorialul “Viorel Burde”.

“Sunt onorat să mă aflu aici, în oraşul natal, alături de dumneavoastră domnule primar. S-a întâmplat acum treizeci de ani, în 1988, când am început să practic boxul. Eram un copil şi îmi doream să-mi clădesc o carieră în arta boxului. Acum, după treizeci de ani, sunt antrenor şi la fel îmi doresc să-mi clădesc un viitor în antrenorat. Abia aştept să înceapă spectacolul pugilistic. Aici am debutat, în 1988 şi mă bucur de fiecare dată când revin în oraşul natal”, a spus şi Virgil Meleg .

Şimleuanii au luat cu asalt Sala de Sport “Măgura”

După încheierea conferinţei de presă, a venit momentul mult aşteptat de către şimleuani, iar Memorialul “Viorel Burde” a debutat de la ora 16.00, având programate nu mai puţin de 22 de meciuri în cadrul primei gale desfăşurate în Şimleu Silvaniei din 1975 încoace.

Evenimentul a strârnit mare interes în rândul şimleuanilor şi nu numai, iar Sala de Sport “Măgura” a fost aproape plină. Cluburile prezente în acest an la Memorialul “Viorel Burde” au fost: CSM Zalău, Box Club MLG Zalău, Dacia Orăştie, BC Ruben Stoia Arad, CSM Târgu Mureş, Crişul Oradea, Gym Mar Strong Oradea şi Speranţa Jucu.

În primul meci al galei, Adrian Dragoş (nepoţelul maestrului Ioan Dragoş) a boxat într-un meci demonstrativ, având o evoluţie bună şi încurajatoare, fiind un sportiv de perspectivă.

A urmat un nou meci amical, iar şimleuanul David Cosma, aflat la doar a doua gală, a boxat împotriva lui Robert Sadula de la BC Ruben Stoia Arad. Antrenorii de la CSM Zalău au fost mulţumiţi de cum s-a comportat David şi îi prevăd acestuia un viitor strălucit în box, încununat cu mari succese, chiar şi pe plan internaţional.

Şimleuanul Sergiu Todoran confirmă forma bună

Un alt sportiv de perspectivă, descoperit datorită secţiei CSM Zalău din Şimleu Silvaniei este Sergiu Todoran. Deşi practică acest sport de puţin timp, pugilistul şi-a demonstrat calităţile la Campionatele Naţional de Cadeţi, acolo unde a obţinut medalia de bronz.

Acum, pentru prima dată, şimleuanul a avut ocazia să urce în ring la o gală  din oraşul natal. Impulsionat de faptul că boxează “acasă”, Todoran a fost de neoprit şi a obţinut o victorie clară în faţa lui Bolos Norbert de la Box Club MLG Zalău.

În meciul 7 al galei, în ring a urcat Cristian Terec, iar sportivul de la CSM Zalău s-a impus în faţa lui Octavian Toma de la Crişu Oradea, iar antrenorii clubului zălăuan consideră că Terec are şanse mari să obţină o medalie la Naţionalele de cadeţi din 2019.

Dueluri “aprinse” la feminin

CSM Zalău a fost reprezentat de nu mai puţin de patru sportive la categoria feminin. Prima care a intrat în competiţia a fost Maria Teglaş, în meciul 9 din cadrul galei. Pugilista noastră s-a impus fără emoţii în faţa Elizei Raţ de la Speranţa Jucu.

Margareta Hidigan – campioană naţională la cadeţi – nu avea cum să lase ştacheta jos tocmai în oraşul natal, astfel că a obţinut o victorie clară în faţa Andreei Câmpean, tot de la Speranaţa Jucu.

Tot din Şimleu Silvaniei vine şi Renata Lucza care a câştigat în meciul 11 al galei în faţa unei sportive de la… Speranţa Jucu, Kallo Mădălina, ducând scorul la 3 – 0 pentru CSM Zalău în disputa cu clubul clujean.

Totuşi, singura victorie obţinută de Speranţa Jucu în faţa celor de la CSM Zalău a fost reuşită de Alexandra Teodorescu în faţa Florinei Gorgan, la 56 de kilograme.

În meciul 13, la 59 de kilograme, Diana Tănăsescu s-a impus în faţa Cristinei Sinko de la Crişul Oradea, în timp ce în următorul joc, Oşan Elida s-a impus într-un meci demonstrativ în faţa Mayei Ioniţă de la BC Ruben Stoia Arad.

“Greii” au câştigat la pas

La categoria juniori, forma bună a sportivilor de la CSM Zalău a continuat, iar Boda Ferench a câştigat în faţa lui Mircea Miguel de la CSM Târgu Mureş, iar în următorul joc, George Sabău l-a învins pe Cătălin Rostaş de la Box Club MLG Zalău. Denis Stoica şi Adrian Rus s-au impus şi ei în faţa sportivilor Alin Boar (CSM Cluj), respectiv Gabriel Ciurar (BC Ruben Stoia Arad).

Cele mai aşteptate două meciuri ale Memorialului “Viorel Burde” au fost disputele greilor de la categoria 91 şi +91 de kilograme. În penultimul meci al galei, în ring a urcat Paul Magdaş, proaspătul component al lotului naţional de tineret al României.

Elevul lui Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea a boxat în faţa lui Octavian David de la Crişul Oradea şi s-a impus în faţa bihoreanului, spre entuziasmul celor prezenţi în sală. Gala s-a încheiat cu meciul dintre Darius Forai şi Răzvan Oprea de la CSM Târgu Mureş, la categoria +91 de kilograme.

Pugilistul de la CSM Zalău a confirmat şi el forma bună prin care trece şi după clasări pe podium la Cupa României şi Campionatul Naţional, Forai şi-a trecut în palmares încă o victorie.

“Avem un număr mare de sportivi care au demonstrat că au şi valoare cu ocazia Memorialului Viorel Burde din Şimleu Silvaniei”, a spus Adrian Popuţea – antrenor CSM Zalău, la finalul competiţei.

Să spunem că supervizorul competiţiei a fost Daniel Ghiurca, iar arbitri principali au fost Pusok Levente, Laurenţiu Lăpuşte, Constantin Scripcaru şi Mircea Hărăstăşan.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in BOX