


Atât la juniori A, cât şi la juniori B, formaţia zălăuană s-a impus cu 3 – 0, având în vedere că Electrica Baia Mare nu s-a prezentat la meciurile de la Zalău
Situaţie mai rar întâlnită într-o competiţie naţională organizată de Federaţia Română de Fotbal, ca două echipe din cadrul aceluiaşi club să nu se prezinte la două meciuri oficiale.
S-a întâmplat acest lucru sâmbătă, la Zalău, unde trebuiau să se dispute partidele dintre CS Atletic şi Electrica Baia Mare, din penultima etapă a turului. Maramureşenii nu au onorat cu prezenţa nici la meciul de juniori A care trebuia să aibă loc de la ora 12.00, dar nici la partida de juniori B, care era programată de la ora 14.00. În aceste condiţii, ambele grupe de la Atletic Zalău s-au impus la “masa verde”.
Dacă pentru juniorii A a fost a şaptea victorie la rând, prin care au rămas pe locul secund, la egalitate de puncte cu liderul, pentru juniorii B a fost a patra victorie, prin care formaţia antrenată de Alexandru Pop ocupă locul 5.
Urmează derby-ul dintre primele două clasate la juniori A!
Turul la juniori A se termină duminică cu un meci de zile mari, între cele mai bune echipe din Seria a IX-a. Este vorba de confruntarea dintre CSS 2 Baia Mare şi Atletic Zalău, ambele grupări fiind la egalitate de puncte înaintea partidei. Înaintea meciului direct, CSS 2 Baia Mare este lider, având un golaveraj ceva mai bun decât formaţia zălăuană.
La juniori B, partida dintre CSS 2 Baia Mare şi Atletic va fi una normală de campionat, formaţia zălăună fiind mai bine clasată decât echipa băimăreană.
Juniori A – Seria IX
Rezultatele etapei a VIII-a, de sâmbătă:
Atletic Zalău – Electrica Baia Mare 3 – 0
Luceafărul Oradea – CSS 2 Baia Mare 2 – 5
CIL Sighetu Marmaţiei – Sticla Turda 0 – 16
Minaur Baia Mare – LPS CSS Bihorul Oradea 0 – 0
LPS Satu Mare a stat
CLASAMENT:
- CSS 2 Baia Mare 7 7 0 0 51 – 7 21
- Atletic Zalău 7 7 0 0 40 – 5 21
- Luceafărul Oradea 7 5 0 2 44 – 15 15
- LPS CSS Bihorul Oradea 8 3 2 3 19 – 16 11
- Minaur Baia Mare 7 3 1 3 11 – 16 10
- Sticla Arieşul Turda 7 3 0 4 30 – 23 9
- LPS Satu Mare 7 2 0 5 18 – 37 6
- Electrica Baia Mare 7 0 1 6 7 – 29 1
- Cil Sighetu Marmaţiei 7 0 0 7 2 – 74 0
Ultima etapă din tur se dispută sâmbătă, ora 12.00:
Sticla Arieşul Turda – Minaur Baia Mare
Electrica Baia Mare – CIL Sighetu Marmaţiei
LPS Satu Mare – Luceafărul Oradea
CSS 2 Baia Mare – Atletic Zalău duminică
LPS CSS Bihorul Oradea stă
Juniori B – Seria IX
Rezultate etapei a VIII-a, de sâmbătă:
Atletic Zalău – Electrica Baia Mare 3 – 0
Luceafărul Oradea – CSS 2 Baia Mare 10 – 0
CIL Sighetu Marmaţiei – Sticla Arieşul Turda 2 – 9
Minaur Baia Mare – “U” Cluj 1 – 0
LPS Satu Mare a stat
CLASAMENT:
- Luceafărul Oradea 7 6 0 1 42 – 5 18
- LPS Satu Mare 7 6 0 1 40 – 7 18
- “U” Cluj 8 6 0 2 28 – 6 18
- Minaur Baia Mare 7 5 0 2 28 – 13 15
- Sticla Arieşul Turda 7 4 0 3 25 – 15 12
- Atletic Zalău 7 3 0 4 19 – 15 9
- CSS 2 Baia Mare 7 1 0 6 7 – 40 3
- CIL Sighetu Marmaţiei 7 1 0 6 5 – 47 3
- Electrica Baia Mare 7 0 0 7 5 – 51 0
Ultima etapă a turului se dispută sâmbătă, ora 14.00:
Sticla Arieşul Turda – Minaur Baia Mare
Electrica Baia Mare – CIL Sighetu Marmaţiei
LPS Satu Mare – Luceafărul Oradea
Atletic Zalău – Electrica Baia Mare duminică
“U” Cluj stă
