Connect with us

Ştiri din Sălaj

Bătălie mare pentru locul de candidat al liberalilor la Primăria Zalău


Nu mai puțin de patru liberali ce aspiră la fotoliul de primar al Primăriei municipiului Zalău au fost validați în această seară de Biroul Politic Județean al Partidului Naţional Liberal. Timp de șase luni, Vasile Bulgărean, Adrian Margin, Otto Haller și Sorin Mureșan se vor afla într-o competiție internă prin care să îşi arate calităţile, notorietatea, încrederea, intenţia de vot şi potenţialul de creştere, dar şi posibilităţile de a învinge candidatul PSD la alegerile din anul 2020


La finalul lunii octombrie, preşedintele PNL Sălaj anunţa într-o conferinţă de presă că noul candidat pentru alegerile de primar la Primăria municipiului Zalău va fi stabilit doar după o competiție internă.

Deputatul Lucian Bode mai spunea atunci că vor fi nominalizate două-trei nume din care să poată fi validat un candidat cu şanse şi care să îl învingă pe candidatul PSD.

Până la urmă, la startul competiţiei din interiorul partidului se vor afla patru nume, este vorba de Vasile Bulgărean, Adrian Margin, Otto Haller și Sorin Mureșan!

Cu toţii au fost validați în această seară de Biroul Politic Județean al Partidului Naţional Liberal – Sălaj pentru a participa la competiția internă ce se va derula pe o perioadă de o jumătate de an.

În acest interval de timp, candidaţii vor încerca să îşi arate calităţile, notorietatea, încrederea, intenţia de vot şi potenţialul de creştere.

Undeva, la mijlocul lunii martie 2019, PNL Sălaj va realiza un sondaj care va stabili candidatul la Primăria municipiului.

Preşedintele Lucian Bode a spus încă de la început că respectiva competiţie va fi una fair-play, precizând că fiecare candidat va putea utiliza toate mijloacele de comunicare directă sau indirectă, dar fără să îi atace pe ceilalţi candidaţi nici în interiorul partidului, nici în afara sa.

“Cei care nu vor respecta această condiţie vor fi scoşi din competiţie prin decizia Biroului Politic Municipal, cu acordul Biroului Politic Judeţean”, a subliniat Lucian Bode.

Intrat în politică de doar câţiva ani, Otto Haller şi-a arătat seriozitatea şi posibilităţile de a conduce în afaceri, acesta fiind de altfel un prosper om de afaceri, cea mai cunoscută societate fiind Policlinica “Sfânta Vineri” din Zalău. Începând din anul 2016, este consilier local pe listele PNL.

Vasile Bulgărean este profesor de matematică, iar de câţiva ani este directorul Colegiului Naţional “Silvania”, după ce o perioadă a fost director la Şcoala Gimnazială “Corneliu Coposu”. A intrat în politică mai întâi în PNŢCD, după care s-a remarcat în PDL şi acum în PNL.

Sorin Mureşan a fost angajat ani buni la Primăria municipiului Zalău, dar în anul 2015 a ajuns director cabinet ministru la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. În acest moment, face parte din Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor din Parlamentul României, mai exact din Camera Deputaţilor.

Adrian Margin este director de divizie la Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Zalău – Transilvania Nord. Este consilier judeţean, dar şi vicepreşedinte PNL Zalău.

 

 

 

1404 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Florin

    23 November 2018 at 4:12

    Vasile Bulgarean a mai fost si membru al Partidului Noua Romanie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj