Connect with us

DIVIZIA A1

O legendă a voleiului feminin, prezentă la derby-ul de la Zalău


Cristina Pîrv – considerată cea mai valoroasă voleibalistă română din toate timpurile – s-a aflat în tribune la meciul de sâmbătă. Fosta legendă a sportului a fost impresionată de nivelul ridicat al jocului


Pentru prima dată în acest sezon, Volei Municipal Zalău a avut parte de o asistenţă mai numeroasă, astfel că la derby-ul cu Arcada Galaţi au asistat peste 600 de spectatori.

În tribune s-a aflat şi un spectator de lux, este vorba de Cristina Pîrv – cea mai valoroasă voleibalistă română din toate timpurile.

Legenda voleiului feminin a urmărit partida de la tribuna oficială, iar la final s-a declarat încântată de nivelul ridicat al jocului.

“Mi-am dorit foarte mult să vin şi să văd acest meci. Sunt prietenă foarte bună cu antrenorul Nikolay Jeliazkov şi el m-a invitat să vin la acest meci. Chiar mi-a fost dor să văd în România un volei de un nivel atât de ridicat. Îi felicit pe cei de la Zalău pentru victoria obţinută. A fost un meci extraordinar”, a declarat Cristina Pîrv.

Cristina Pîrv (45 de ani) este considerată de mulţi cea mai valoroasă jucătoare română de volei, din toate timpurile.

În carieră, ea a evoluat în puternicele campionate din Italia,  Brazilia, Franţa şi România, dar şi la două Campionate Mondiale cu “tricolorele”.

A fost căsătorită cu unul dintre cei mai buni voleibalişti brazilieni, Giba, cu care are şi doi copii.

S-a stabilit în Brazilia, dar vine acasă, la Turda, ori de câte ori are ocazia, pentru a-şi vedea prietenii şi familia.

Cristina Pîrv s-a născut în 29 iunie 1972, la Turda şi este sora cu Cristian Pîrv, fostul atacant al echipei FC Armătura Zalău.

A fost campioană în România (cu Dinamo, în 1988, 1989, 1990), Brazilia (cu Minas Belo Horizonte, în 2002) şi Franţa (cu RC Cannes, în 2005).

A câştigat Cupa CEV (2003) şi Top Teams Cup (2006) cu Novara, Cupa Franţei (Cannes, 2005) şi Cupa Italiei (Novara, 2004).

La Campionatele Europene din 1990 şi 1998, ea a fost declarată ce mai valoroasă jucătoare!

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 21 noiembrie.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1