Connect with us

ATLETISM

Monel Sabou aproape de podium la Chicago


Fostul atlet de performanță al județului Sălaj, în prezent corespondent al Sportului Sălăjean în Statele Unite ale Americii, continuă să alerge cu destul succes în competițiile de alergare pe șosea de peste ocean. În cadrul ultimei curse la care a participat, colegul nostru s-a clasat pe locul 4 în clasamentul general


Aflat de mai bine de un an în Statele Unite ale Americii, Monel Sabou nu a renunţat la marea sa dragoste – atletismul – şi continuă să participe la diferite competiţii de alergare din Chicago.

Ultima competiţie la care a participat Monel a avut loc sâmbătă, 10 noiembrie şi a adunat la start aproape 1.000 de alergători.

Hot Cider Hustle 8 km nu este un concurs foarte puternic precum Chicago Marathon sau Shamrock Shuffle, competiţii care adună la start peste 20-30 de mii de alergători, dar se înscrie în rândul competiţiilor care adună de la an la an un număr tot mai mare de alergători.

Pe o temperatură destul de scăzută, -6 grade Celsius, alergătorii au avut de înfruntat nu numai frigul, dar şi un vânt destul de puternic, dar în final totul a decurs bine pentru participanţi şi la finalul cursei s-au încălzit cu o cană caldă de cidru.

Pentru colegul nostru cursa a fost destul de grea deoarece după cursa de maraton de luna trecută,7 octombrie, nu a mai alergat din cauza unei accidentări, iar acest lucru l-a resimţit din plin sâmbătă. Cu toate  acestea, experienţa acumulată în perioada în care a practicat sportul de performanţă şi-a spus cuvântul şi a reuşit o clasare bună, pe poziţia a IV-a în clasamentul general şi pe locul 1 în clasamentul categoriei de vârstă 35 – 39 de ani.

Monel SABOU: ”Sincer mi-am dorit mai mult de la acestă competiţie. Am sperat să prind podiumul în clasamentul general. Am alergat din nou cu gândul la ”CENTENAR” şi am vrut să fiu pe podium. În final am fost pe locul 1 la categoria  mea de vârstă, 35 – 39 de ani, dar cred că aş fi putut mai mult de atât dacă m-aş fi pregătit cel puţin o săptămână înaintea concursului. E bine şi aşa! Să nu-l mâniem pe Dumnezeu! Până la urmă trebuie privită partea plină a paharului: Nu m-am accidentat din nou!  Sper să fie mai bine la următoarele competiţii  şi să mă menţin  sănătos. Mulţumesc celor care îmi sunt alături, atât celor de aici cât şi celor din ţară. Vă doresc tuturor sănătate şi sper ca pe 1 Decembrie toţi românii să sărbătorim aşa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri”

Următoarea competiţie la startul căreia va fi prezent Monel Sabou este programată în această săptămână, în Colorado.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ATLETISM