Connect with us

HANDBAL

HC Zalău încheie anul la Buzău


Gruparea antrenată de Gheorghe Tadici susţine ultimul meci oficial din 2018 pe terenul celor de la SCM Gloria Buzău, o echipă nou-promovată, dar care are în lot multe jucătoare cu experienţă


Marţi, ora 17.00, Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău: 

Gloria Buzău – HC Zalău 

HC Zalău şi-a luat la revedere de la proprii fani printr-o victorie cu Gloria Bistriţa, la ultimul meci oficial susţinut în acest an în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”. Pentru gruparea de sub Meseş urmează acum şi ultima partidă oficială din 2018, pe care sălăjencele o susţin marţi, de la ora 17.00, în deplasare la Gloria Buzău.

Gruparea antrenată de Gheorghe Tadici se duelează cu o nou-promovată, însă partida se anunţă una foarte dificilă pentru zălăuance, dat fiind faptul că în lotul adversarei se află multe jucătoare cu experienţă, chiar şi câteva straniere. Gloria Buzău a continuat să se întărească şi în plin sezon, astfel că recent a transferat şi două jucătoare de la CSM Roman, este vorba de Carmen Stoleru şi Ana Maria Simion.

Deşi este o nou-promovată, formaţia antrenată de Dumitru Muşi a reuşit câteva rezultate notabile, mai ales pe teren propriu, unde a remizat cu fruntaşa Măgura Cisnădie şi a învins-o la scor pe deţinătoarea Cupei EHF, SCM Craiova. Formaţia din Buzău a mai câştigat în acest tur cu CSM Slatina, Universitatea Cluj şi CSM Roman şi a pierdut patru jocuri cu SCM Rm. Vâlcea, Corona Braşov, Gloria Bistriţa, dar şi în ultima rundă cu Minaur Baia Mare.

Partida dintre Gloria Buzău şi HC Zalău se dispută marţi, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău. Înaintea etapei a X-a, HC Zalău se află pe locul 8 cu 11 puncte, în timp ce Gloria Buzău ocupă poziţia a zecea cu 10 puncte.

Să mai spunem că pentru acest meci, antrenorul Gheorghe Tadici nu va putea conta pe trei jucătoare, Cristina Lung, Alexandra Pricop şi Andrada Mihalcea.

651 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL