Connect with us

JUNIORI

Juniorii I de la CSS Zalău, apoape de victorie la Topliţa


Echipa pregătită de Dorian Faur a avut o prestaţie bună pe terenul celor de la CSS Topliţa, de unde s-a întors cu un punct, cedând greu jocul, în cinci seturi


După ce în prima etapă a fost “liberă”, CSS Zalău a debutat în noul sezon al Campionatului Naţional de juniori I abia în etapa a II-a. Însă, din păcate, elevii lui Dorian Faur au cedat fără drept de apel confruntarea de pe teren propriu cu CSS 2 Baia Mare.

La finalul săptămânii trecute, CSS Zalău a evoluat pe terenul celor de la CSS Topliţa, grupare care în prima etapă a pierdut în trei seturi pe teren propriu cu CSS Lapi Dej, dar care a câştigat, tot în trei seturi, în etapa a II-a la LPS Bistriţa.

După ce sâmbătă, o parte dintre tinerii voleibalişti de la CSS Zalău au evoluat în victoria celor de la Volei Club Zalău în faţa celor de la CSU Braşov, aceştia au evoluat bine duminică şi la Topliţa. Însă, în ciuda unui joc bun, primul set le-a revenit gazdelor, însă zălăuanii şi-au luat revanşa în setul secund.

A urmat setul trei care a fost la fel de echilibrat precum celelalte două, dar gazdele s-au impus din nou. La 2 – 1 la seturi pentru CSS Topliţa, elevii lui Dorian Faur au dat tot ce au avut mai bun şi în setul 4 au surclasat gruparea din judeţul Harghita.

Însă, din păcate, în setul decisiv, gazdele s-au impus, în urma unui nou set foarte echilibrat. Pentru CSS Zalău urmează un nou duel dificil, pe teren propriu, cu CSS Lapi Dej, în 18 noiembrie.


CSS Topliţa – CSS Zalău 3 – 2 (23, -23, 22, -12, 15)


 

347 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIORI