Connect with us

FOTBAL

Se decid campioanele judeţene la “Gheorghe Ola” şi “Gheorghe Ene”. PROGRAMUL COMPLET


Cele două turnee judeţene au loc sâmbătă, la Titan Arena, iar la ambele categorii de vârstă s-au înscris câte cinci formaţii


Interes crescut la fazele judeţene de la turneele Gheorghe Ola şi Gheorghe Ene, competiţii rezervate copiilor născuţi în anul 2009, respectiv 2010.

Câte cinci echipe s-au înscris la fiecare categorie de vârstă, este vorba de CS Viitorul Zalău, Atletic Zalău, Sportul Şimleu, CSS Zalău şi Rapid Jibou, fiecare urmând să joace cu fiecare, iar la final  prima clasată să obţină calificarea la turneul zonal.

Ambele competiţii vor avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, la Titan Arena, pe terenul 1 urmând  să se dispute meciurile din cadrul Trofeului “Gheorghe Ola” – categoria 2009, în timp ce pe terenul 2 vor avea loc meciurile din cadrul Trofeului “Gheorghe Ene” – categoria 2010.

Un meci va dura două reprize a câte 15 minute, iar cele două comeptiţii se vor termina în jurul orei 16.00, când va avea loc festivitatea de premiere organizată de AJF Sălaj. Formaţia ce se va clasa pe primul loc la fiecare categorie de vârstă va fi declarată campioană judeţeană şi va obţine dreptul de a evolua în faza zonală.

Faza zonală a turneului “Gheorhe Ola” va avea loc în perioada 3 – 5 decembrie, în timp ce faza zonală a turneului “Gheorghe Ene” se va disputa în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie. Reprezentantele Sălajului vor fi repartizate în aceeaşi zonă cu campioanele judeţelor Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Satu Mare şi Maramureş.


Programul fazei judeţene de la “Gheorghe Ola” – sâmbătă, ora 11.00, teren 1 Titan Arena:

Ora 11.00: Viitorul Zalău        – CSS Zalău

Ora 11.30: Sportul Şimleu       – Rapid Jibou

Ora 12.00: CSS Zalău             – Sportul Şimleu

Ora 12.30: Atletic Zalău          – Viitorul Zalău

Ora 13.00: Sportul Şimleu       – Atletic Zalău

Ora 13.30: Rapid Jibou           – CSS Zalău

Ora 14.00: Atletic Zalău          – Rapid Jibou

Ora 14.30: Viitorul Zalău        – Sportul Şimleu

Ora 15.00: Rapid Jibou           – Viitorul Zalău

Ora 15.30: CSS Zalău             – Atletic Zalău

Programul fazei judeţene de la “Gheorghe Ene” – sâmbătă, ora 11.00, teren 2 Titan Arena:

Ora 11.00: CSS Zalău             – Rapid Jibou

Ora 11.30: Sportul Şimleu       – Atletic Zalău

Ora 12.00: Rapid Jibou           – Sportul Şimleu

Ora 12.30: Viitorul Zalău        – CSS Zalău

Ora 13.00: Sportul Şimleu       – Viitorul Zalău

Ora 13.30: Atletic Zalău          – Rapid Jibou

Ora 14.00: Viitorul Zalău        – Atletic Zalău

Ora 14.30: CSS Zalău             – Sportul Şimleu

Ora 15.00: Atletic Zalău          – CSS Zalău

Ora 15.30: Rapid Jibou           – Viitorul Zalău


 

232 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL