Connect with us

DIVIZIA A2

Start lansat pentru Volei Club Zalău


Gruparea din liga secundă are un început excelent de campionat, iar în cele două partide pe care le-a susţinut până acum a bifat două victorii de câte 3 puncte 


Volei Club Zalău şi-a schimbat faţa înainte de startul sezonului şi în lot au fost cooptaţi mai mulţi juniori de la CSS Zalău, care evoluează cu dublă legitimare.

Cu un suflu nou la echipă şi rezultatele pozitive au apărut, iar în prima etapă, formaţia condusă de Gabriel Terheş a obţinut o victorie de 3 puncte cu CSS CNE Lapi Dej. În cadrul etapei a II-a, Volei Club Zalău nu a jucat având în vedere că meciul de la ProVolei Arad a fost amânat, astfel că zălăuanii au avut mai mult timp să pregătească partida de pe teren propriu cu CSU Braşov.

Sâmbătă, gruparea de sub Meseş a arătat din nou un joc eficient şi a câştigat a doua partidă din campionat şi de această dată cu 3 – 1. În primul set, zălăuanii s-au impus cu 25 – 19, după care în joc a intervenit o relaxare, iar CSU Braşov a egalat, după 23 – 25 în setul al doilea. Volei Club Zalău s-a trezit la timp, iar în setul al treilea a câştigat cu 25 – 22, după care a închis meciul în setul patru când s-a impus categoric cu 25 – 15.

Cu şase puncte acumualte după două partide, Volei Club Zalău se află pe locul 3, dar are acelaşi număr de puncte precum ocupanta locului secund ProVolei Arad şi liderul CSU Vest Timişoara.

“Avem un început foarte bun de campionat, iar grupul este unit, ceea ce contează foarte mult. Şi la antrenamente lucrăm foarte bine, iar acest lucru se poate vedea şi în meciuri. Ne dorim o clasare în primele patru locuri”, a spus David Domokoş, jucător la Volei Club Zalău.

În etapa următoare, sălăjenii stau, iar următorul meci oficial va fi susţinut pe 17 noiembrie, este vorba de deplasarea de la Timişoara.


Volei Club Zalău – CSU Braşov 3 – 1 (19, -23, 22, 15)

Volei Club Zalău: Ovidiu Teuşan (cpt.), Domokos David, Tudor Lazăr, Flaviu Bălean, Andrei Şamşudan, Sebastian Matis şi Doru Victoratos. Au mai evoluat:  Ciprian Buta,  Darius Mândruţ, Solyom Norbert, Darius Crişan şi Mihai Igna


 

193 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A2