Connect with us

FOTBAL

AS Chieşd scoate un punct preţios cu CS Barcău Nuşfalău!


“Lanterna roşie” a făcut un meci bun şi a condus de două ori echipa care acum câteva etape câştiga în faţa campioanei. Până la urmă, AS Chieşd a trebuit să se mulţumească cu o remiză, însă gazdele acuză arbitrajul din această partidă şi consideră că meritau să câştige


La prima vedere, AS Chieşd pare condamnată la ultimul loc, cel care duce în Liga a V-a. Însă, formaţia condusă de Gheorghe Temian a făcut şi meciuri bune în acest tur, chiar şi în partida cu campioana Unirea Mirşid, în care a pierdut la limită.

AS Chieşd avea doar un punct în clasament după nouă etape, însă şi-a mai îmbunătăţit situaţia după partida cu CS Barcău Nuşfalău. În acest meci, Chieşdul pornea cu şansa a doua, însă s-a mobilizat exemplar şi în multe momente a fost superioară adversarilor.

La jumătatea reprizei, gazdele au deschis scorul, iar la finalizare a fost Marius Argylean, cel care a primit o pasă peste apărare şi a marcat cu un şut peste portar, de la aproximativ 16 m.

Deşi l-a avut în echipă pe golgheterul Nicolae Rad, cel care a revenit de la campioana Unirea Mirşid, CS Barcău nu a practicat un joc eficient, dar  până la urmă a reuşit să egaleze cu patru minute înainte de pauză, prin Kallai Viorel.

Scorul pauzei a fost 1 – 1, iar repriza secundă a continuat să fie la fel de disputată. La 10 minute după reluare, AS Chieşd a preluat din nou conducerea. De data aceasta, Marius Argylean a fost cel care trimis o pasă în gaură pentru Denis Grebănar, care a scăpat singur cu portarul Kocsis Istvan şi l-a învins fără probleme.

Tot la fel de rapid au egalat vizitatorii prin Ionuţ Lontean, care după o respingere a fundaşilor adverşi a înscris spectaculos de la 16 m, din vole.

În ultima jumătate de oră, ambele echipe au avut ocazii, însă cele mai importante au fost de partea echipei din Chieşd, care a avut mai multe nemuţumiri legate de arbitraj. Gazdele au cerut un penalty, după un presupus henţ în careul advers şi au mai reclamat faptul că “centralul” Romulus Raţ a dictat în mod eronat o lovitură liberă indirectă, iar la faza imediat următoare, CS Barcău a marcat.

Până la urmă, AS Chieşd a trebuit să se mulţumească cu această remiză, iar după acest rezultat s-a apropiat la două puncte de Flacăra Halmăşd, formaţie care se află deasupra liniei de salvare. De cealaltă parte, CS Barcău Nuşfalău este la a treia remiză consecutivă, iar situaţia din clasament nu este una încântătoare, în condiţiile în care echipa ce a învins campioana în urmă cu trei etape se află doar pe locul 9.


AS Chieşd – CS Barcău Nuşfalău 2 – 2 (1 – 1)

Au marcat: Marius Argylean (‘21) şi Denis Grebănar (‘55), respectiv Kallai Viorel (‘41) şi Ionuţ Lontea (‘61)

AS Chieşd: Liviu Chiş – Daniel Lingurar, David Lingurar, Marius Argylean, Denis Grebănar, Alin Gomboş, Cosmin Nemeti, Mircea Seran, Mihai Gui (cpt.), Alin Bărnuţiu şi Andrei Lingurar (‘70 Daniel Rostaş). Rezerve: Florin Varga, Claudiu Bărnuţiu, Dorel Seran, Andrei Morar, Marius Andreica şi Romeo Varga. Delegat: Gheorghe Temian. Conducător: Leontin Chiş

CS Barcău: Kocsis Istvan – Kallai Geza, Cătălin Anghel, Nagy Levente, Boldizsar Attila, Ionuţ Lontea, Lakatos Karoly (cpt.), Kallai Maradona (‘32 Cosmin Mitroi), Adelin Neaga, Kallai Viorel şi Nicolae Rad. Rezerve: Paul Cosma – Ilyes Tamas, Sallai Benjamin şi Forizs Aron.  Antrenori: Ciprian Grecu şi Adrian Damian

Au arbitrat: la centru: Romulus Raţ (Uileacu Şimleului), asistenţi: Alin Pop (Meseşeni) şi Călin Argyelan (Suplacu de Barcău)

Observator AJF: Liviu Buzure (Jibou)

Jucătorul meciului: MARIUS ARGYLEAN


Marius Argylean – jucător AS Chieşd: „Am făcut un meci bun, dar am pierdut două puncte din cauza arbitrajului. Nu ştiu cum este posibil ca acelaşi arbitru să fie delegat la trei din patru meciuri pe care noi le-am jucat acasă în acest tur. De fiecare dată au fost probleme şi circ pe teren, iar de la noi a fost eliminat cel puţin un jucător. Au fost greşeli mari, plus că ne-a fost refuzat şi un penalty foarte clar. În tot campionatul am avut doar două arbitraje bune, în meciurile cu Unirea Mirşid şi Silvania Cehu SIlvaniei. Sunt foarte dezamăgit de arbitraj şi de modul cum se fac delegările. Cu un arbitraj corect câştigam acest  meci. Din păcate trebuie să spun că în Sălaj arbitrajul este dezastruos”.

Ionuţ Lontea – jucător CS Barcău: „Din păcate am obţinut din nou doar o remiză, dar din punctul meu de vedere, la Chieşd am dominat şi am avut ocazii mai multe decât adversarii. Dacă eram mai atenţi puteam câştiga acest joc. Nu ne convine situaţia din clasament, însă diferenţa de puncte dintre echipe este destul de mică şi cu siguranţă din retur ne vom reveni şi vom urca în clasament. Până atunci sperăm să câştigăm meciurile care au mai rămas din acest an, iar la final de tur să fim mai sus în clasament”.


 

374 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL