Connect with us

Pescuit și Vânătoare

Prinşi cu căruţa plină de peşte


Doi bărbaţi s-au ales cu dosar penal după ce au pescuit ilegal peşti din specia mreană, pe care i-au transportat cu ajutorul unei căruţe


Poliţiştii organiezează frecvent acţiuni pentru combaterea faptelor de braconaj piscicol. Aproape la fiecare acţiune de acest gen, oamenii legi găsesc “curajoşi” care încearcă să fenteze legea.

Aceste acţiuni au drept scop apărarea patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, dar şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte.

La finalul săptămânii trecute a venit rândul poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţe Rurală Stelnica, judeţul Ialomiţa. Astfel, oamenii legii au depistat doi bărbaţi de 49, respectiv 54 de ani, ambii din comuna ialomiţeană Făcăeni, în timp ce se transportau cu ajutorul unui atelaj hipo, peşte din specia mreană.

Deşi căruţa era plină de peşte, cei doi bărbaţi nu deţineau documente legale.

Prin urmare, aceştia s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/20008, privind pescuitul şi acvacultura, bunurile identificate fiind ridicate în vederea confiscării.

Sursa: adevărul.ro

1870 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Pescuit și Vânătoare