Connect with us

FOTBAL

Ionuţ Noje a făcut senzaţie cu liderul Dumbrava Ciocmani


Talentatul jucător jibouan a marcat de nu mai puţin de patru ori în poarta echipei din comuna Băbeni, pentru o victorie categorică obţinută pe teren propriu de Luceafărul Bălan. În urma acestor reuşite, fundaşul reprofilat a devenit golgheterul formaţiei


Finalul turului este foarte “încins” în această serie din Liga a V-a. Astfel, în fiecare etapă ne putem delecta cu meciuri tari, între echipele din prima jumătate a clasamentului. Fără doar şi poate, cel mai aprig duel ar fi trebuit să fie la Bălan, între Luceafărul şi Dumbrava Ciocmani.

Dacă prima echipă ocupa locul 6, gruparea din comuna Băbeni era lider înaintea acestui joc. Însă, cele două formaţii erau despărţite de doar patru puncte. La fel cum s-a întâmplat şi la alte meciuri, Radu Pop – inimosul conducător al celor de la Luceafărul Bălan, a ţinut să fie aproape de echipă, iar acest lucru le-a “dat aripi” tinerilor jucători ai fostei campione judeţene.

În meciul din etapa trecută de la Rus, Ionuţ Noje – fundaş central la bază, a fost reprofilat de antrenorul Emil Ionaş pe postul de atacant, iar acesta a răsplătit încrederea antrenorului cu un hattrick de efect. Pentru jocul cu Dumbrva Ciocmani, Ionaş l-a păstrat pe Noje tot în poziţia de atacant, şi ce inspirat a fost…

Astfel, la doar cinci minute, Ionuţ Noje a deschis scorul, după ce l-a lobat perfect pe Liviu Bot. După doar câteva minute, jibouanul de la Luceafărul a dublat avantajul echipei sale, după ce a transformat cu siguranţă penalty-ul obţinut de Andrei Petruş.

Duo-ul format de cei doi a fost la înălţime şi în minutul 23. Astfel, Noje a executat scurt un corner, Petruş i-a pasat înapoi excelent, iar atacantul Bălanului a realizat hattrick-ul şi a majorat şi mai mult diferenţa de pe tabelă, iar oaspeţii nu se regăseau. Mai mult, Dumbrava a rămas şi în inferioritate numerică, după eliminarea lui Vasile Iacob, dar cu toate acestea, Adrian Pop a redus din handicap, înainte de pauză.

Degeaba, Ionuţ Noje şi-a continuat recitalul şi în partea secundă, iar la patru minute de la reluare a reuşit al patrulea său gol în această partidă,  ducând scorul la 4 – 1 şi devenind totodată şi golgheterul formaţiei sale, cu 10 reuşite. Însă, nu acesta avea să fie rezultatul final, deoarece Cristian Cristea a închis tabela la 5 – 1, pentru o victorie clară obţinută de Luceafărul Bălan.

Mai multe, în ziarul Sportul Sălăjean din 7 noiembrie.


Ionuţ Noje, golgheter Luceafărul Bălan: “Încă de la început am fost foarte încrezători şi ne gândeam doar la victorie, chiar dacă ştiam că jucăm cu echipa de pe primul loc. Ne aşteptam la un meci mai greu, însă dăruirea colegilor din teren, a făcut ca jocul să fie unul uşor şi să câştigăm la o diferenţă aşa mare de scor. Sunt fericit că am putut câştiga şi sper ca până la finalul turului să fim acolo unde ne este locul. Pe primul loc. Pe această cale, ţin să îmi felicit colegii şi în acelaşi timp vreau să aduc mulţumiri conducerii pentru eforturile depuse pentru a ne oferi condiţii foarte bune la echipă”.


Luceafărul Bălan - Dumbrava Ciocmani  5 – 1 (3 – 1)

Au marcat: Ionuţ Noje (‘5, 10, 23 şi 49) şi Cristian Cristea (‘73), respectiv Adrian Pop (‘38)

Luceafărul: Cătălin Clepa – Dorin Fechete, Florin Miron (cpt.), Vasile Sav, Adrian Groza, Vasile Damşa, Cristian Cristea, Florin Cernucan, Răzvan Forna, Ionuţ Noje şi Andrei Petruş. Rezerve: Rareş Pop – Alex Miclea, Paul Rezmiveş, Dorin Teglaş, Iuliu Lăcătuş, Mihăiţă Mate şi Alexandru Colciar. Antrenor: Emil Ionaş. Conducător: Radu Pop

Dumbrava: Liviu Bot – Ciprian Toma (cpt.), Ionuţ Neagotă, Călin Cuibuş, Vasile Iacob, Adrian Pop, Bogdan Pop, Daniel Crecan, Samuel Lingurar, Korozsi Robert şi Dacian Pop. Rezerve: Ionuţ Iacob, Alexandru Blidar, Bogdan Ilieş, Răzvan Neagotă, Dorin Rus şi Adrian Câmpan. Delegat: Ionuţ Neagota

Au arbitrat: la centru: Flavius Seiche (Sînmihaiu Almaşului) asistenţi: Andrei Pop şi Marius Giamănu (ambii din Zalău)

Observator AJF: Simion Corb (Zalău)

Jucătorul meciului: IONUŢ NOJE


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL