Connect with us

ALTE SPORTURI

Sebastian Ghirean şi Denisa Paşcalău, pe podium la Naţionalele de lupte libere


Cei doi sportivi de la CSS Zalău au avut cele mai bune prestaţii din rândul sportivilor sălăjeni prezenţi la competiţia de la Oneşti. Primul a reuşit să cucerească medalia de argint la categoria de greutate 85 de kilograme, în timp ce Denisa a obţinut locul 3 la categoria 72 de kilograme


La începutul lunii octombrie, luptătorii de la CSS Zalău au impresionat la faza zonală a Campionatului Naţional la juniori III şi IV şi nu mai puţin de 11 sportivi au obţinut calificarea la faza finală ce a avut loc la Oneşti, la începutul acestei luni.

Astfel, în perioada 1 – 4 noiembrie a avut loc finala Campioantului Naţional la juniori mici, 12 – 13 ani, respectiv 14 – 15 ani. Meciurile au avut loc în Sala Polivalentă “Nadia Comaneci” din Oneşti. Peste 700 de sportivi au participat la faza finală, la cele trei probe de concurs din cadrul competiţiei, lupte libere, lupte greco-romane şi lupte feminine.

Din cei 11 sportivi de la CSS Zalău, calificaţi la faza finală, doar 10 au putut face deplasarea, din cauza  accidentării  unei sportive. Astfel, lotul deplasat de clubul sălăjean a fost format din nouă băieţi şi o singură fată. Lotul deplasat de antrenorii Gheorghe Panc, Ioan Călian şi Ioan Pantea a fost format atât din sportivi de la secţia din Zalău, cât şi de la cea din Sîg.

Din lotul deplasat de zălăuani, cele mai bune rezultate au fost reuşite de Sebastian Ghirean şi de Denisa Paşcalău. Cei doi sportivi pregătiţi de Gheorghe Panc şi Ioan Pantea au reuşit să obţină medaliile de argint, respectiv bronz în cadrul categoriilor 85 de kilograme la juniori IV, respectiv 72 de kilograme la juniori III. Aproape ce cucerirea unei medalii a fost şi Paul Purcăraş.

În meciul pentru medalia de bronz, Purcăraş avea avantaj de trei puncte cu 30 de secunde rămase până la final, însă adversarul l-a surprins cu o acţiune de patru puncte şi sălăjeanul a pierdut cu 6 – 7, ratând astfel posibilitatea cucerii  unei medalii.

“11 sportivi s-au calificat la faza finală, dar o fată s-a îmbolnăvit şi nu a putut participa şi au rămas 9 băieţi şi o fată. Se putea şi mai bine. L-am avut şi pe Paul Purcăraş care putea obţine o medalie, putea şi el să obţină medalia de bronz. Dar, asta este”, ne-a transmis Ioan Pantea.

De remarcat este faptul că Denisa Paşcalău vine de la secţie de lupte libere a celor de la CSS Zalău din Sîg. De altfel, tânăra luptătoare ne-a obişnuit în ultima perioadă cu rezultate bune obţinute la competiţiile pe la care a participat. Celălalt medaliat de la CSS Zalău la Naţionalele de la Oneşti vine de la secţia din Zalău şi este şi el într-o creştere de formă.

Ceilalţi sportivi calificaţi la faza finală au fost Ionuţ Chiorean (26 kg), George Prodan (26), Sorin Ardelean (72 kg), Vlad Sîrca (62 kg), Emil Moldovna (48 kg), Paul Purcăraş (68 kg), Adalin Tarba (60 kg) şi  Bogdan Lazăr (75 kg).

Următoarea competiţie va avea loc la începutul lunii viitoare, Cupa României la cadeţi şi pe urmă o etapă pe echipe şi Cupa României la juniori.

410 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI