Connect with us

CUPELE EUROPENE

HC Zalău vrea să revină în Europa în viitorul apropiat


“Poate vom prinde un loc de cupă europeană la finalul sezonului. Momentan ne concentrăm pe campionat, pentru a creşte în valoare”, a spus Gheorghe Tadici


Dacă în sezonul trecut a ajuns până în sferturile Cupei EHF, unde a fost eliminată de Kastamonu, în ediţia ediţia 2018 – 2019, HC Zalău a părăsit cupele europene mult mai devreme, fiind eliminată din turul II de Borussia Dortmund.

După 25 – 25 la Zalău, în returul din Germania,  sălăjencele au pierdut la o diferenţă de patru goluri, 24 – 20 şi astfel a spus “adio” acestui sezon european.

Cu toate că în vară a pornit la drum cu un lot foarte tânăr, cu multe jucătoare fără experienţă, Tadici a sperat ca HC Zalău să treacă măcar de acest tur, însă plusul de valoare a jucătoarelor de la Borussia şi-a spus cuvântul. Nu mai puţin de 10 jocuri europene a disputat HC Zalău în anul 2018, fiind pentru al doilea sezon la rând în Cupa EHF.

Deşi nu are obiectiv o clasare care să-i permită accederea într-o cupă europeană în sezonul viitor, HC Zalău îşi propune ca în viitorul apropiat să revină pe harta europeană a handbalului.

Deocamdată, formaţia zălăuană se concentrează pe campionat, iar Tadici speră ca elevele sale să capete cât mai mare experienţă prin jocurile din competiţia internă.

“Momentan ne concentrăm pe campionat pentru a obţine o clasare cât mai bună şi pentru ca jucătoarele tinere să crească în valoare.  Avem un lot tânăr, dar poate vom prinde din nou un loc de cupă europeană chiar din acest sezon. Sigur, nu sunt nici eu Mafalda ca peste noapte, peste un an sau doi să valorific aceste jucătoare tinere şi să ajungem să ne batem din nou la primele locuri. Vom vedea cum vom reuşi să le menţinem pe jucătoarele care se află la final de contract. Sunt multe chestiuni de care depindem pentru a face performanţă, iar problema cea mai mare care este la toate echipele este finanţarea. După finanţare chiar avem o echipă foarte bună. Sunt echipe care transferă câte 6 – 7 jucătoare străine, vârfuri şi le plătesc cu bani mulţi. Practic, aceste echipe cumpără performanţă, noi avem o altă politică”, a declarat Gheorghe Tadici.

635 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE