Connect with us

JUNIORI

Speranţele de la CSS Zalău au debutat cu succes în campionat


Elevii lui Horea Giurgiu au debutat bine în campionat şi a înregistrat două victorii din trei posibile în cadrul primului turneu din sezonul competiţional 2018/2019


După startul campionatului de cadeţi, la finalul săptămânii trecute a debutat şi competiţia rezervată speranţelor. În cadrul acestei categorii de vârstă judeţul nostru este reprezentat de trei echipe, una de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău şi două de la Academia de Volei “Marius Lazăr”.

Campionatul rezervat speranţelor se desfăşoară în prima parte sub formă de turnee organizate de fiecare echipă. Cele trei formaţii reprezentante ale Sălajului au fost repartizate în grupa F alături de CSS Lapi Dej şi CSS 2 CNE Baia Mare.

Primul turneu al campionatului a avut loc la Zalău şi a fost organizat de Clubul Sportiv Şcolar Zalău. La fel ca şi la categoria de vârstă cadeţi, echipa CSS Zalău este antrenată de prof. Horea Giurgiu, iar lotul grupării zălăuane este alcătuit din 13 copii: 1. Baczo Richard, 2. Vlad Almaş, 3. Alexandru Jurje (cpt.), 4. Bogdan Pavel, 5. Bogdan Pocol, 6. Tudor Oros, 7. Claudiu Stoica, 8. Eduard Gergely, 9. Paul Codre, 10. Rareş Alexa, 11. George Horincar, 12. Marius Nemeş şi 13. Ştefan Teglaş – libero.

Din păcate pentru formaţia gazdă a turneului, jocul din prima etapă a fost pierdut la masa verde cu scorul de 0 – 3 în faţa echipei CSS LAPI Dej, iar echipa a doua a Academiei de Volei “Marius Lazar” Zalău a fost învinsă şi ea cu acelaşi scor, 3 – 0, de echipa CSS 2 CNE Baia Mare.

În următoarele două etape elevii lui Horea Giurgiu au obţinut două victorii categorice, ambele cu scorul de 3 – 0 în faţa echipei CSS 2 CNE Baia Mare, respectiv Academiei de Volei “Marius Lazăr”.

Aflată încă la început de drum, gruparea Academiei de Volei “Marius Lazăr” nu a reuşit să bifeze nici o victorie în turneul de la Zalău şi a pierdut toate cele trei partide fără set câştigat.

Următorul turneu al speranţelor este programat peste o lună de zile, în perioada 16 – 17 noiembrie.

507 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIORI