Connect with us

Feminin

AFC Universitatea Galaţi a câştigat spectaculos duelul nou-promovatelor


Gruparea gălăţeană a reuşit să se impună cu 6 – 5 în faţa celor de la Independenţa Baia Mare, obţinând astfel a doua victorie stagională


Runda a VI-a din Liga 1 Feminin a fost una plină de meciuri spectaculoase, din prisma rezultatelor înregistrate în teren sau a prestaţiei din teren.

Capul de afiş al etapei ar fi trebuit să fie duelul dintre “U” Olimpia Cluj şi Vasas Femina Odorhei, însă, pe teren, a existat o singură echipă. Multipla campioană a României nu a dat nicio şansă adversarelor şi s-a impus la o diferenţă de patru goluri, fără să primească vreunul.

După trei eşecuri consecutive, AFC Fair-Play Bucureşti a reuşit să obţină cea de-a doua victorie stagională, după un joc câştigat la două goluri diferenţă la CSS Târgovişte.

Cel mai spectaculos meci al etapei a avut loc la Galaţi, între nou-promovatele Universitatea şi Independenţa Baia Mare. Cele două formaţii au oferit un spectacol fotbalist pentru cei prezenţi la stadion. Totuşi, spre bucuria suporterilor echipei gazdă, Universitatea s-a impus dramatic cu 6 – 5.

Singurul rezultat de egalitate şi în acelaşi timp, singurul meci în care nu s-au înscris goluri a fost duelul dintre Fortuna Becicherecu Mic şi Heniu Prundu Bârgăului.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Rezultatele etapei a VI-a:

“U” Olimpia Cluj – Vasas Femina Odorhei 4 – 0

Universitatea Galaţi – Independenţa Baia Mare 6 – 5

Fortuna Becicherecu Mic – Heniu Prundu Bârgăului 0 – 0

CSŞ Târgovişte – AFC Fair-Play Bucureşti 0 – 2

Universitatea Alexandria a stat


 

290 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin