Connect with us

HANDBAL

Roxana Szoloşi, cea mai bună marcatoare a Zalăului şi în “dubla” cu Dortmund


Handbalista celor de la HC Zalău s-a remarcat din nou în Cupa EHF, fiind golghetera grupării de la poalele Meseşului şi în sezonul trecut al competiţiei europene


HC Zalău abordează noul sezon cu un lot mult schimbat faţă de stagiunea trecută. Nu mai puţin de şase handbaliste tinere a transferat Tadici în vară, toate dintre ele fără experienţă, mai ales în cupele europene.

În aceste condiţii, greul a fost dus tot de jucătoarele din garda veche, dar nu a fost suficient, deoarece gruparea de sub Meseş a pierdut calificarea în turul III, după “dubla” manşă cu Borussia Dortmnud.

După un egal la Zalău, scor 25 – 25, echipa lui Tadici a fost învinsă la o diferenţă de patru goluri, 24 – 20 în returul din Germania ce a avut loc duminică. În ambele partide, cea mai bună marcatoarea a Zalăului a fost Roxana Szolosi. Dacă la Zalău, handbalista originară din Baia Mare a marcat nouă goluri, dintre care opt din aruncări de la 7 m, la Dortmund, Roxana Szolosi a înscris de opt ori, partru reuşite fiind din aruncări de la 7 m.

Şi în sezonul trecut, Roxana Szolosi a fost de departe cea mai bună marcatoare a echipei în Cupa EHF, marcând în total nu mai puţin de 66 de goluri, în cele 12 partide pe care le-a disputat HC Zalău din turul II şi până în sferturi.

1268 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL