Connect with us

HANDBAL

Tadici, după ce HC Zalău a părăsit Cupa EHF: “Fetele au făcut tot ce le-a stat în putinţă, dar arbitrii şi-au făcut datoria cu vârf şi îndesat faţă de gazde”


Tehnicianul Zalăului consideră că un rol important în stabilirea scorului final l-a avut şi brigada de arbitri din Norvegia, care în mai multe situaţii a avantajat echipa din Dortmund


HC Zalău s-a oprit în turul II al Cupei EHF, după ce a fost eliminată de Borussia Dortmund. Dacă la Zalău, partida s-a terminat la egalitate, scor 25 – 25, în meciul retur din Germania, Borussia a avut câştig de cauză şi s-a impus cu 24 – 20, după ce şi la pauză, nemţoaicele au avut un avantaj de trei goluri, 13 – 10.

Deşi a început ezitant, HC Zalău a reuşit să revină în prima parte de la 1 – 4 şi a restabilit egalitatea, scor 5 – 5. În partea secundă, scenariul nu s-a mai repetat, iar Borussia s-a desprins la 17 – 12 şi nu a mai putut fi ajunsă.

“Din păcate rezultatul nu ne-a fost favorabil. Fetele au făcut tot ce le-a stat în putinţă, iar o parte dintre ele au jucat foarte bine de la un capăt la celălalt. Am avut un an cu multe meciuri internaţionale, dar acum aceste fete tinere de la noi au avut de înfruntat jucătoare cu experienţă de peste 7 – 8 ani pe care au acumulat-o de-a lungul timpului. Nu avem decât să aşteptăm ca jucătoarele noastre să crească în valoare”, ne-a declarat Gheorghe Tadici, care consideră că şi arbitrajul a influenţat soarta calificării.

“Am avut nişte probleme colaterale, cu mingi scoase din poartă şi alte decizii ale arbitrilor care ne-au dezavantajat. Dacă la Zalău, cele două arbitre din Grecia au fost depăşite în câteva momente din repriza secundă, în Germania au fost doi băieţi tineri care au ştiut ce au de făcut şi şi-au făcut datoria faţă de gazde cu vârf şi îndesat”, este de părere antrenorul.

Deşi are la dispoziţie un lot tânăr, cu multe jucătoare fără experienţă, Gheorghe Tadici crede că HC Zalău se poate gândi în viitorul apropiat la o revenire în cupele europene.

“Ne vom concentra pe campionat şi încercăm să obţine o clasare cât mai bună. Avem un lot tânăr, dar poate vom prinde din nou un loc de cupă europeană chiar din acest sezon. Sigur, nu sunt nici eu Mafalda ca peste noapte, peste un an sau doi să valorific aceste jucătoare tinere şi să ajungem să ne batem din nou la primele locuri. Vom vedea cum vom reuşi să le menţinem pe jucătoarele care se află la final de contract. Sunt multe chestiuni de care depindem de a face performanţă, iar problema cea mai mare care este la toate echipele este finanţare. După finanţare chiar avem o echipă foarte bună. Sunt echipe care transferă câte 6 – 7 jucătoare străine, vârfuri şi le plătesc cu bani mulţi. Practic, aceste echipe cumpără performanţă, noi avem o altă politică”, a încheiat Gheorghe Tadici.

1250 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL