Connect with us

TENIS

Andrei Brisc, pe podium la Cupa Centenarului României


Tenismenul de la CSM Zalău a obţinut locul 3 în cadrul competiţiei desfăşurate la Sibiu


La finalul săptămânii trecute, la Sibiu s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Tenis, Cupa Centenarului României. Competiţia a fost organizată de CS TC Pamira şi a fost destinată mai multor categorii de vârstă, de la 10 ani fete şi băieţi, până la nivelul seniorilor.

Şi judeţul nostru a avut un reprezentant la această competiţie. Astfel, Andrei Brisc de la CSM Zalău a luat startul în competiţia rezervată seniorilor.

Chiar dacă în ultima perioadă, Brisc s-a axat în principal pe cariera de arbitru, talentatul tenismen de la poalele Meseşului continuă să strângă trofee din postura de jucător.

Competiţia de la Sibiu, la categoria seniori, a adunat la start nu mai puţin de 13 sportivi, care au jucat pe un tablou de 16. Andrei Brisc a fost favoritul numărul 2 al turneului şi astfel, a beneficiat de primul tur liber şi a intrat în competiţie în faza sferturilor de finală.

Primul adversar al lui Andrei Brisc a fost Călin Simu de la clubul organizator. Primul set a fost unul echilibrat între cei doi, însă sălăjeanul nostru a ştiut să gestioneze mai bine finalul setului, astfel că s-a impus cu 6 – 4. În cel de-al doilea set, tenismenul de la CSM Zalău a avut loviturile mai exacte şi în cele din urmă şi-a adjudecat şi setul II, scor 6 –  3.

Calificat în semifinale, Brisc a dat peste “surpriza” Robert Coman, cel care l-a eliminat în primul tur pe favoritul numărul 4. Coman şi-a continuat forma bună, din păcate, şi în jocul cu Andrei Brisc, iar sportivul de la CS Dinamo – Centrul Sportiv Braşov s-a impus în două seturi.

Prin urmare, sălăjeanul nostru a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul 3.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS