Connect with us

ALTE SPORTURI

Ciclistul Marcel Petrean va participa la un concurs în Olanda!

Practică ciclismul la nivel de amator doar de patru ani, însă, pe zi ce trece dragostea pentru sportul pe două roţi creşte

Chiar dacă la Zalău, ciclismul nu este atât de iubit precum fotbalul sau handbalul se pare că pe an ce trece acest sport adună din ce în ce mai mulţi admiratori şi practicanţi. Unul dintre ei este Marcel Petrean, care practică ciclismul doar de patru ani. Într-adevăr la nivel de amator, dar totuşi sportivul participă la cele mai importante şi inedite competiţii din ţară şi chiar şi din străinătate. În 2012, zălăuanul a concurat la trei probe, două în România şi una în Olanda! Primul concurs – “Michelin-Alien Cycling Maraton” – a avut loc la poalele Meseşului, unde firma Michelin Zalău a fost organizatoare. Sportivul a participat la proba de 52 km, competiţie care se desfăşoară pe muntele Meseş.
Al doilea concurs la care a fost prezent a fost peste hotare, tocmai în “Å¢ara Lalelelor”. Putem spune că în Olanda sunt cele mai importante curse de ciclism şi prin prisma faptului că, la concurs, s-au adunat peste 20.000 sportivi! Sălăjeanul a participat la proba de 150 km, una dintre cele mai dificile probe ale competiţiei. Ultimul concurs la care a participat a fost la Marghita, unde s-a desfăşurat punctul final al ediţiei 2012 a Turului Ciclist al României. Cel care a câştigat competiţia a fost croatul Matja Kvasina, care a fost lider general, chiar din etapa a cincea şi nu mai putea fi întrecut de nimeni. La startul competiţiei, s-au aliniat 62 de ciclişti din 82 înscrişi iniţial. Putem spune că cursa a fost foarte dificilă şi, nu din cauza traseului dificil, ci din cauza căldurii insuportabile, de peste 35 grade Celsius. Punctul final al cursei a fost în micuţa localitatea, aflată la aproximativ 70 km de Zalău, Marghita. Primul care a trecut linia de sosire a fost grecul Ioannis Tamouridis, urmat de ungurul Krisztian Lovassy, de la Tuşnad Cycling Team, şi de tânărul Eduard Grosu, din naţionala României. Oricum, liderul clasamentului general şi câştigător al acestei ediţii a Turului Ciclist al României, a fost croatul Matja Kvasina. Premierea a fost extraordinară, sute de oameni aclamându-i pe premianţi. Rutierul croat a primit 709 euro, acesta fiind premiul oferit primului clasat în fiecare etapă. Până la urmă, nici unul dintre concurenţi nu practică acest sport pentru banii oferiţi de organizatori ci doar pentru ei, pentru plăcerea de a face sport. Mai mult de atât, mulţi dintre aceştia cheltuie din bugetul familiei pentru astfel de deplasări care cu siguranţă sunt costisitoare. Dar, până la urmă, ce nu face omul pentru a-şi satisface plăcerea personală.
 Poate, Marcel Petrean va încerca să insufle mai multor zălăuani dragostea sportului pe două roţi. Şi de ce nu, în curând va pune bazele unui club de ciclism în Zalău, că sigur doritori şi pasionaţi vor fi. Şi cu siguranţă sportivul ştie acest lucru deoarece anul trecut când a organizat primul concurs de ciclism – Porolisum Tur, a văzut că la start s-au adunat nu mai puţin de 48 de sportivi. Iar, dacă ar fi un club care să se ocupe de pregătirea fizică şi de toate formalităţile necesare pentru a participa la competiţii, cu siguranţă iubitorii mersului pe bicicletă ar răspunde afirmativ. Deocamdată, acest aspect este doar în faza de proiect, dar nu se ştie niciodată de unde va apărea oportunitea înfiinţării unui club. Oricum, suntem convinşi că nu toţi zălăuanii ar fi interesaţi de acest sport, deoarece pentru unii să meargă cu maşina până la Cluj-Napoca sau Satu Mare li se pare o eternitate, însă pentru Marcel Petrean şi mulţi alţii să meargă pe bicicletă peste 200 km este o plăcere şi în acelaşi timp un antrenament. 

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Hiu

    22 August 2012 at 13:00

    Hjvgvg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ALTE SPORTURI