Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu o pune la respect pe Dumbrava Gîlgău


După patru victorii la rând, echipa lui Marius Paşca a arătat modest sub Măgură şi a pierdut primul meci din campionat. Sportul Şimleu a dominat clar jocul şi chiar dacă a fost condusă din minutul 8, a revenit şi a marcat trei goluri, iar până la final mai putea înscrie la ocaziile avute


După şase etape din acest campionat nicio echipă din Liga a IV-a nu mai are punctaj maxim. Singura redută din acest început de sezon – Dumbrava Gîlgău – a clacat şi ea în deplasarea de la Sportul Şimleu.

Jocul se anunţa unul dificil, iar antrenorul Marius Paşca era conştient de acest lucru, mai ales că gruparea de sub Măgură venea după un meci bun cu Unirea Mirşid, în care a condus cu 2 – 0, dar în final a pierdut la limită.

Jucătorii de la Dumbrava au fost însă relaxaţi, cu toate că au deschis scorul repede, prin Mihai Brînduşe, care a scăpat singur spre poarta adversă şi a marcat cu un şut plasat, la colţul lung.

Câteva minute mai târziu, oaspeţii puteau marca din nou, de data aceasta prin Viorel Ionaşcu, care a scăpat singur spre poarta lui Florin Moisi şi a ales un lob, astfel că goalkeeper-ul şimleuan a prins mingea.

Jocul s-a mutat rapid la poarta lui Marius Groza, iar după o jumătate de oră din meci, Andrei Chiş a egalat pentru Sportul Şimleu, cu o execuţie de efect, dintr-un unghi dificil.

S-a intrat cu 1 – 1 la pauză şi se anunţa o repriză secundă echilibrată. Nu a fost deloc aşa, deoarece, Dumbrava Gîlgău aproape că nu a mai contat în actul secund, iar echipa antrenată de Marius Paşca nu şi-a creeat nicio ocazie mare de gol.

În schimb, Sportul Şimleu a asediat careul oaspeţilor, iar din minutul 60 a trecut în avantaj. La finalizare a fost tot Andrei Chiş, care de data aceasta a marcat cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Paul Ardelean.

Jocul bun al şimleuanilor a continuat, iar elevii lui Eugen Crişan nu au cedat fizic, cu toate că tehnicianul nu a avut la dispoziţie decât un jucător pentru schimbare, Tudor Ulmeanu fiind introdus în teren pe final, în locul lui Alexandru Cătuna.

Şimleuanii au fost siguri pe cele 3 puncte, mai ales după ce Silviu Crişan a făcut 3 – 1 când mai erau de jucat doar 15 minute. În ultimul sfert de oră s-au mai consemnat câteva acţiuni periculoase ale şimleuanilor, care la final s-au putut bucura de o victorie mare prin care sunt la un punct de podium.

De cealaltă parte, Dumbrava Gîlgău face primul pas greşit după un meci în care nu a arătat mare lucru, astfel că se îndepărtează la 4 puncte de lider. Totuşi, echipa lui Marius Paşca are un meci în minus faţă de Unirea Mirşid.


Sportul Şimleu – Dumbrava Gîlgău 3 – 1 (1 – 1)

Au marcat: Andrei Chiş (‘30 şi 60) şi Silviu Crişan (‘75), respectiv Mihai Brînduşe (‘8)

Sportul: Florin Moisi – Mălin Sabou, Lupo Lorand (cpt.), Adrian Bregea, Silviu Crişan, Alex Cătuna (‘80 Tudor Ulmeanu), George Pop, Cătălin Bence, Andrei Chiş, Daniel Contraş şi Paul Ardelean. Rezervă: Raul Cristuţiu. Delegat: Ioan Taloş. Antrenor: Eugen Crişan

Dumbrava: Marius Groza – Marius Rus, Marius Cheţa (cpt.), Dragoş Covaci, Ionuţ Gîrbouan (‘55 Marius Haiduc), Viorel Ionaşcu, Gabriel Ţiriac, Flaviu Bărnuţiu, Alin Mierea (‘73 Florin Săstraş), Mihai Brînduşe şi Alex Pop. Rezerve: Cristian Ciglenean – Răzvan Solomonean, Sebastian Turbucean, Răzvan Criste şi Vasile Făzăcaş.  Delegat: Mircea Breban. Antrenor: Marius Paşca.

Au arbitrat: la centru: Tunogyi Ferencz (Zalău), asistenţi: Ştefan Bîrjac (Păuşa) şi Călin Argyelan (Suplacu de Barcău)

Observator AJF: Florin Morar (Zalău)

Jucătorul meciului: ANDREI CHIŞ


Andrei Chiş – jucător Sportul Şimleu: “Sincer, ne-am aşteptat la un meci foarte greu, mai ales că noi încă avem probleme de lot şi am avut doar o rezervă. Dar, toată echipa a jucat foarte bine şi am fost peste Dumbrava Gâlgău la toate capitolele. După cum au decurs ostilităţile, scorul putea fi şi mai mare, fiindcă noi am mai ratat ocazii mari, în timp ce adversarii au avut puţine şanse de a marca. Dacă vom juca cu aceeaşi ambiţie putem să ne batem chiar la primul loc. Am făcut un meci bun şi cu Unirea Mirşid, dar acolo ne-a dezavantajat arbitrajul. Oricum, dacă vom rămâne la câteva puncte de lider, putem spera în retur chiar la primul loc. Trebuie să ne concentrăm acum pentru meciul de la Cehu Silvaniei, unde ne aşteaptă o partidă foarte grea”.

Mihai Brînduşe – jucător Dumbrava Gîlgău: “Nu am tratat meciul cu seriozitatea necesară şi nu putem da vina decât pe noi şi pe faptul că am fost prea relaxaţi.  Terenul a fost bun, arbitrajul ireproşabil, vremea perfectă pentru fotbal, dar noi am prins o zi proastă şi nu ne-a ieşit nimic.  Sportul Şimleu s-a mobilizat foarte bine, şi-a dorit mai mult victoria şi acest lucru s-a văzut. Ar trebui să ne aşteptăm la asta în fiecare meci care urmează, deoarece toate echipele vor să lase o impresie bună când joacă împotriva noastră”.


 

1231 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL